Stiri

Iaşi: Ziua Unirii, sărbătorită la Ateneu cu un spectacol de teatru şi concert


Ieşenii sunt aşteptaţi la Ateneul Naţional din municipiul reşedinţă pe a cărui scenă, pe 24 Ianuarie, la 162 ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor, va fi transpusă piesa de teatru “Povestea Unirii”.

“A devenit deja tradiţie ca la Ateneul Naţional din Iaşi, în data de 24 ianuarie a fiecărui an, să se joace ‘Povestea Unirii’. Aşadar, anul acesta, la 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Sala Mare de Spectacole ‘Radu Beligan’ a Ateneului veţi putea vedea un spectacol de teatru unic în ţară”, a declarat managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.

 

Sursa foto:  Ateneul Național din Iași/Facebook.com


Spectacolul istoric “Povestea Unirii”, semnat de regizorul Ovidiu Lazăr, este o reconstituire a momentelor premergătoare Unirii Principatelor Române. Distribuţia cuprinde actori societari ai Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, actori profesori ai Universităţii Naţionale de Arte “George Enescu” Iaşi, actori ai Teatrului pentru Copii şi Tineret “Luceafărul” Iaşi şi actori angajaţi sau colaboratori ai Ateneului Naţional din Iaşi.

 

Sursa foto:  Ateneul Național din Iași/Facebook.com

“Costume de epocă, melodii celebre, video mapping şi alte elemente scenice vor compune o emoţie, un spectacol plin de energii pozitive care va rămâne în sufletele şi în gândurile spectatorilor pentru multă vreme. Vă aşteptăm să ne daţi mâna şi să devenim fraţi întru celebrarea vie şi adevărată a sufletului românesc de astăzi şi din totdeauna!”, a declarat Ovidiu Lazăr.

Tot pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române, în data de 24 ianuarie, începând cu ora 19,00 va putea fi urmărit în regim de live streaming, pe canalul de YouTube al Ateneului, un concert interpretat de Corul Marii Uniri, dirijor Andrei Fermeşanu, şi Corul de Copii al Municipiului Iaşi, condus de Raluca Zaharia.

Evenimentele vor fi organizate cu respectarea măsurilor şi regulilor de distanţare socială impuse. AGERPRES/(A – autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *