Stiri

Iaşi: Ateneul Popular – cele mai mari venituri proprii în rândul instituţiilor de profil din Regiunea Nord-Est


Ateneul Popular din Iaşi a înregistrat, anul trecut, cele mai mari venituri proprii în rândul instituţiilor de concerte şi spectacole din Regiunea de Nord-Est, a informat, miercuri, instituţia.

“Ateneul Naţional din Iaşi ocupă primul loc în rândul instituţiilor de spectacole sau concerte din Regiunea de Nord-Est a României, la capitolul venituri proprii înregistrate în anul 2020 şi se menţine în top 10 instituţii naţionale, la acest capitol, conform datelor statistice publicate de Ministerul Finanţelor, prin sistemul naţional de raportare. Astfel, la nivel regional, Ateneul Naţional din Iaşi ocupă primul loc, cu 627.000 lei venituri proprii obţinute în 2020, fiind urmat de Teatrul Naţional ‘Vasile Alecsandri’ Iaşi (565.000 lei) şi Opera Naţională Română Iaşi (525.000 lei)”, se arată într-un comunicat al instituţiei remis AGERPRES.

De asemenea, şi la nivel naţional, Ateneul ieşean se situează în top 10 instituţii de spectacole sau concerte în ceea ce priveşte veniturile proprii înregistrate în anul 2020.

În 2020, în ciuda pandemiei de COVID-19, Ateneul Popular Iaşi a prezentat publicului 11 premiere de teatru pentru copii şi adulţi, opt concerte de muzică, două festivaluri de anvergură, licitaţii inedite, a inaugurat noi spaţii expoziţionale şi a demarat proiecte inedite de promovare a artiştilor români.

“A fost un an greu, dar incredibil de frumos, încheiat cu bine, cu rezultate deosebite, chiar şi în condiţiile grele în care a trebuit să funcţionăm, 10 luni departe de scena Ateneului. Ne-au onorat şi responsabilizat, totodată, distincţiile primite în decursul anului 2020, atât din partea Casei Regale a României (‘Medalia Regală pentru Loialitate’), cât şi din partea Preşedintelui României, Klaus Iohannis (Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Mare Ofiţer, Categoria F – ‘Promovarea culturii’). Considerăm că rezultatele anului trecut vorbesc de la sine şi sunt o dovadă a muncii susţinute pe care am întreprins-o cu toţii în beneficiul comunităţii, promovând cultura şi identitatea noastră naţională”, a declarat managerul Ateneului Naţional, Andrei Apreotesei. AGERPRES/(AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *