Stiri

Gheorghiu, despre situaţia de la Opera Română din Iaşi: Am decis să trimit din nou Corpul de control


Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că a decis să trimită din nou Corpul de control al ministerului la Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI), în urma întâlnirii, miercuri, cu reprezentanţi ai sindicatului ARTIS Moldova, ai ONRI şi ai Federaţiei Sindicatelor din Instituţii de Cultură, la solicitarea acestora.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Culturii a menţinut un dialog permanent şi a avut întâlniri atât cu sindicatul care susţine demiterea managerului Operei, cât şi cu cel care este împotriva acestui demers, în urma situaţiei generate la Opera ieşeană, în urma disponibilizării unuia dintre angajaţi de către managerul instituţiei, Beatrice Rancea, dar şi în urma solicitării în vederea demiterii acestuia, realizată de o parte dintre angajaţi.

“Încă de la începutul acestui an, în urma sesizărilor primite din partea unor angajaţi ai ONRI, în care se solicita demiterea managerului instituţiei, am dispus efectuarea unui control, începând cu data de 9 februarie, la Opera Naţională Română din Iaşi. Raportul, finalizat în data de 06.05.2020, a fost transmis în 16.06.2020 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi către Curtea de Conturi a României. Înţeleg că există nemulţumiri, dar nu putem lua nicio decizie fără a respecta procedura legală. Suntem receptivi la problemele artiştilor, cu toţii trecem printr-o perioadă dificilă, dar este important să respectăm toate reglementările legale. În urma sesizărilor reprezentanţilor Artis Moldova, legate de noile nereguli de la Opera din Iaşi, am decis să trimit din nou corpul de control. Le mulţumesc tuturor celor care se implică activ în susţinerea drepturilor artiştilor şi suntem activi în a împiedica încălcarea acestora”, a declarat ministrul Culturii, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, managerii instituţiilor din subordinea Ministerului Culturii sunt evaluaţi anual, conform legii, iar cea mai recentă evaluare a managerului ONRI pentru activitatea desfăşurată în perioada 19 octombrie – 31 decembrie 2019 a fost realizată la începutul acestui an. O nouă evaluare pentru activitatea din anul 2020, la care se vor lua în calcul şi măsuri oferite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Curtea de Conturi a României, ar urma să aibă loc anul viitor.

De asemenea, Ministerul Culturii precizează că ia în calcul şi modificarea OUG 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, care în acest moment se află în Camera Deputaţilor, pentru a fi adaptată noii realităţi sociale. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *