Stiri

GALERIE FOTO Prinţul Philip, o viaţă surprinsă în imagini. Soţul reginei Elisabeta a II-a a murit la 99 de ani


Ziua de 9 aprilie aduce veşti triste de la Palatul Buckingham, care a anunţat moartea prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a. Ducele de Edinburgh a murit la vârsta de 99 de ani, după o viaţă trăită în sânul familiei regale britanice.

„Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor”, a comunicat Palatul Buckingham, conform BBC News.

Philip s-a născut pe 10 iunie 1921, în Corfu, Grecia. 

FOTO: Philip, fotografiat în 1922, la 14 luni

FOTO: Philip, fotografiat în 1927, la vârsta de 6 ani

FOTO: Prinţul Philip, costumat pentru rolul din piesa de teatru Macbeth (1936) 

În 1939, Prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei s-a înrolat în Marina britanică.

Prinţul Philip şi regina Elisabeta s-au căsătorit cu aproape 70 de ani în urmă. Philip a renunţat la titlurile deţinute şi a fost numit Duce de Edinburgh, Earl of Merioneth şi Baron Greenwich of Greenwich în dimineaţa zilei în care a avut loc nunta regală, pe 20 noiembrie 1947.

FOTO: Regina Elisabeta şi prinţul Philip, în ziua nunţii (20 noiembrie 1947)

FOTO: Regina Elisabeta şi prinţul Philip, în luna de miere (1947)

FOTO: Regina Elisabeta şi prinţul Philip (1947)

Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au patru copii – Charles, Prinţ de Wales, născut în 1948; principesa Anne, născută în 1950; Andrew, Duce de York, născut în 1960, şi Edward, Earl of Wessex, născut în 1964.

FOTO: Regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip, alături de prinţul Charles (1949)

FOTO: Regina Elisabeta şi prinţul Philip, alături de prinţul Charles şi prinţesa Anne (1951)

FOTO: Regina Elisabeta şi prinţul Philip, alături de copii: prinţesa Anne, prinţul Charles şi prinţul Andrew (8 septembrie 1960)

Ducele de Edinburgh s-a retras din viaţa publică în 2017.

FOTO: Regina Elisabeta şi prinţul Philip (2007)

FOTO: Prinţul Harry, Prinţul Philip, Regina Elisabeta, Prinţul Charles, Duce de Wales şi Camilla, Ducesă de Cornwall (2014)

Recent, prinţul Philip a petrecut 28 de zile în spital, fiind supus unei intervenţii medicale pentru tratarea unei afecţiuni cardiace. El a fost internat în spitalul Regele Edward al VII-lea din centrul Londrei, pe 16 februarie după ce a spus că nu se simte bine.

Ducele de Edinburgh va avea o înmormântare ceremonială regală, iar steagurile Union Jack vor fi coborâte în bernă în Marea Britanie. Slujba va avea loc la Capela Sf. Gheorghe de la Castelul Windsor, iar de funeralii se va ocupa Lordul Chamberlain, cel mai înalt ofiţer al familiei regale, informează MailOnline.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *