Stiri

Florin Piersic rupe tradiţia aniversărilor sale. Motivul dureros pentru care nu-şi mai sărbătoreşte ziua de naştere



Actorul Florin Piersic spune, într-un mesaj publicat pe pagina sa Facebook, că anul acesta nu îşi va sărbători ziua de naştere pe scenă, aşa cum o făcea în alţi ani: „E prea multă tristeţe în lume”.

„Mai e puţin şi intrăm într-o săptămână mare pentru mine, Florin. În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi ştiţi că n-am avut niciodată reţineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori şi mai ales actriţe care parcă sunt născuţi pe 29 februarie, aşa că înaintează în vârstă o dată la patru ani. De fapt dacă mă gândesc bine, acum fiecare an împlinit e o victorie, mai ales dacă este trăit frumos, cu speranţă, cu bucurie. O să vedeţi şi voi când veţi ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!”, a scris actorul într-un mesaj pe Facebook, cu titlul „Scrisoare către voi”.

El spune că a devenit o tradiţie ca în fiecare an să îşi petreacă ziua de naştere pe scenă.

„Şi acum vine marele <Dar>. Copii, e prea multă tristeţe în lume. De curând mi-am pierdut un prieten de o viaţă, Rocco- Grigore Rusu, care a fost răpus de boala asta blestemată, iar o minunată parteneră a mea, se zbate acum între viaţă şi moarte, din acelaşi motiv. Vă spun drept: mi se pare cam nepotrivit, să ne ţinem de sărbătoriri. Şi dacă nu ne vom vedea faţă în faţă, fie pe scenă, fie pe micul ecran, asta nu înseamnă că vă iubesc mai puţin”, a mai scris actorul.

Florin Piersic le promite însă spectatorilor că anul viitor va sărbători „şi pentru 85, şi pentru 86 la un loc”.

„Anul ăsta este anul Vărsătorului, aşa că sunt convins că ne aşteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită. Vă rog să aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru. Fiţi buni unii cu alţii şi la anul, facem o sărbătorire şi pentru 85 şi pentru 86 la un loc! E o promisiune!”, a mai scris Florin Piersic pe reţeaua de socializare.

Florin Piersic este născut în 27 ianuarie.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *