Dezbateri

Film


Plouă la Sibiu, unde pisica Maimuțica, pe care o găzduiesc până la primăvară (zic eu) s-a transformat de trai bun în Maimuțoaia, iar Berlinala online mi-a redeschis pofta de citit. Printre altele, citesc monografia lui Cehov de Henri Troyat (de la Polirom), care e foarte bine tradusă, dar care mă întristează de când a început Cehov să scuipe sânge. Parcă viața lui s-ar desfășura în timp real.

Ce curios cum și-a acceptat Cehov destinul! Fără să ezite, fără să se plângă. A muncit ca un fraier să-și întrețină familia din scris, s-a consumat pentru frații lui, iar ca me­dic a făcut mai mult voluntariat, pentru că pacienții lui erau oameni necăjiți. N-a trăit pentru artă, n-a trăit nici măcar pentru sine. În aceeași ecuație cu simțul răspunderii a fost și decizia de a nu mișca un deget când a aflat că are tuberculoză. Probabil simțea că nu are mult de trăit. Dar, din nou, câtă decență să nu te pui pe un piedestal (deși știi că ai talent) și să fii în schimb mai atent la rețeaua în care ești integrat (familie, prieteni, oameni pe care i-ai putea ajuta), fără a face caz din asta.

Dacă ar ști Cehov că azi e considerat un scriitor uriaș, probabil ar spune ceva ironic. El, care scria repede și pentru bani texte la metraj pe care alții nu le vor putea scrie vreodată, nu avea problema lui Florence Foster Jenkins, eroi­na filmului omonim realizat de Ste­phen Frears în 2016, care a rămas în istorie pentru talentul ei invers proporțional cu visul de a deveni cântăreață de operă. Când revezi filmul, după ce prima oară nu te puteai opri din râs, te gân­dești mai mult la ce înseamnă ratare și la ce aduce împlinire într-o viață. În absolut, are importanță că Florence Foster Jenkins nu avea voce și că unii oameni râdeau de ea din moment ce și-a împlinit visul?

Apoi sunt cei care au renun­țat la visul lor. „Eram un actor bun, dar nu grozav și, când am renunțat la ambiție, m-am eliberat și am început să trăiesc“, spu­ne St. Clair Bayfield, companionul eroinei interpretat de Hugh Grant, pe care lumea îl consideră un bărbat întreținut, dar care o ajută pe Florence să-și trăiască visul.

St. Clair Bayfield nu e un ratat. Să renunți la un vis când vezi că nu mai e pentru tine e unul dintre cele mai grele lucruri pe care le învățăm în viață și poate printre cele mai înțelepte. Ni se spune de mici că cei puternici luptă până-n pânzele albe pentru ce-și doresc și că e un semn de slăbiciune să renunți. Dar dacă pe drum îți dai seama că visul nu e ce credeai? Sau dacă, odată îndeplinindu-l, vezi că rămâi mediocru oricât te-ai strădui?

Dar când știm că trebuie să renunțăm la un vis? Cel mai bun sfat l-am găsit într-un articol din „The Huffington Post“: când iese din inima noastră. Făcând cură­țenie, creăm condițiile pentru ceva mai important.

Dar ce are importanță în absolut? Să escaladezi Everestul, să performezi în ceva chiar dacă nu te știe lumea, să faci ce îți place chiar dacă nu ești bun? Habar n-avem cum se echivalează reuși­tele și eșecurile, dar dacă nu contează rezultatele? Scânteia, adică o pasiune, nu e scopul pentru care ne naștem, spune și animația Soul, de Pete Docter, nominalizată la Oscar. Să trăiești pur și simplu e mai important decât să trăiești pentru un scop (cum ar fi în Soul să cânți jazz).

Lui Cehov, care s-a dus în Insula Sahalin să scrie despre con­dițiile de viață ale ocnașilor, i-ar fi plăcut documentarul colectiv și piesa care încheie filmul, Nothing More (a trupei The Alternate Routes), care spune: „Suntem cum ne purtăm unii cu alții, nimic mai mult“ („We are how we treat each other, and nothing more“).

La fel ca un bun documentar sau o bună nuvelă, ea captează viața adevărată: senzația concomitentă că suntem singuri în durerea noastră, dar că suntem în același timp alături de alții și că, deși durerea e adâncă, există undeva speranța că nu e inutilă. Unul din motivele pentru care colectiv are succesul pe care îl are e că ne arată că trăim într-o rețea, că ceea facem bun sau rău îi in­fluențează pe ceilalți.



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *