Dezbateri

Film – Suplimentul de cultură


„Eram la liceu în 1985-86, TIMIȘOARA, chiuleam de la ore cu vreo 5 colegi și jucam fotbal în curte la Ind. 8, curtea liceului avea zid comun cu Casa Stu­denților unde Celelalte Cuvinte făceau repetiții. I-am auzit cântând și am deschis ușa laterală de la sala de spectacole. Băieții s-au oprit din cântat și Leontin Iovan a venit și zice: Ce vă trebe? Noi: Putem să vedem și noi, suntem HEVIȘTI. Bine, dar să nu faceți gălăgie. Și ne-am așezat cuminți pe scaune la concert gratis cu me­seriașii. Când au început să cânte, am început să dăm din capete și mâini, ne zbăteam dar nu scoteam nici un sunet. I-am văzut cum zâmbeau pe ascuns. Amintiri de neuitat.“ Acesta e un comentariu la albumul trupei Celelalte Cuvinte (album omonim) din 1987, urcat pe YouTube. El cuprinde o întreagă epocă.

Comentariile de pe YouTube sunt mici fragmente de viață și faptul că muzica e declanșatorul unor amintiri atât de intime, pe care oamenii simt nevoia să le împărtășească, ne arată că nu e doar o plăcere punctuală sau o ambianță care ne însoțește viața la volan sau petreceri, ci muștarul care ține amintirile la un loc. Muzica se îmbibă cu seva amintirilor și o păstrează ca într-un playlist – și nu doar unul al celor mai importante momente, ci al detaliilor care în timp ajung să reflecte mult mai mult.

În rubrica de azi vă propun să ne imaginăm mici filmulețe plecând de la amintiri împărtășite de oameni obișnuiți sub melodiile lor preferate de pe YouTube – cu excepția timișoreanului hevist, în limba engleză. Pentru ca montajul să fie complet, peste imaginile vizuale trebuie să vină melodia care a evocat-o.

„Lucrez într-un coffee shop. De obicei ascultăm jazz sau folk. Într-o zi, după ce le-am spus tuturor că închidem, am pus piesa asta. Toată lumea a plecat și a rămas o singură femeie. A strâns hârtiile pe care le citea și mi-a spus că o să plece și ea. I-am spus să nu se grăbească. Pe când făceam casa, a ve­nit la tejghea și m-a întrebat dacă poate sta până se termină melodia. Zece minute mai târziu a revenit, avea mici lacrimi pe obraji, și mi-a spus: «Mulțumesc, aveam nevoie de asta». Mereu am simțit o legătură profundă cu acest cântec“. (Arvo Pärt, Spiegel im Spiegel).

Aceeași creație a estonianului a inspirat pe altcineva să scrie: „Mi-e atât de dor de soția mea, aș vrea doar să o țin în brațe“.

Un hit ca I’m Not In Love (10cc) poate suscita comentarii mai șmechere („2100 de oameni nu sunt îndrăgostiți, din fericire it is just a silly phase they are going through“) ori amare ca în: „Aveam 5 ani și n-o uit pe mama cântând în bucătărie pe melodia asta și plângând… acum înțeleg“, la care cineva a răspuns: „V-am citit mesajul ieri și nici până azi nu mi-a ieșit din cap“.

Alteori amintirile vin din mult mai de demult: „Aveam 4 ani când acest mare crooner a murit, dar am primele amintiri cu muzica lui de la 10 ani. Părinții și noi, copiii, obișnuiam să-l ascultăm la vechiul aparat de radio Cossor. Deși sper să fac 80 de ani în curând, încă iubesc melodiile lui Al Bowlly“ (Al Bowlly, The Very Thought of You).

Sau cum se strâng oamenii unii în alții: „Am 18 ani, e al doilea lockdown în Grecia. De cum mă scol dimineața, nu mai am chef de o nouă zi. Sunt așa de obosită. Mă simt singură și epuizată. Vreau să se oprească tot. Iubesc melodia asta. Sper ca într-o zi să pot spune sunt OK, vreau să fiu pe aici… Aveți grijă de voi“ (Tom Petty and the Heartbreakers, Learning to Fly). Și comentariile: „Bro, fii tare! Și în Slovacia pute, dar am început să cânt la chitară și e singurul lucru care nu mă obosește. Sper să găsești ceva să te amuze în vremurile astea grele“. Sau: „Fii tare, Helen! O să treacă și căcatul ăsta. Salutări din Olanda!“.

Gesturile spontane de bunătate se stochează probabil undeva împreună cu tot ce facem într-o viață și îi ajută pe ceilalți mai mult decât credem.

Dar marele scenariu rămâne ascuns. „Sora mea a avut cancer mamar care s-a metastazat în 2016. Era muzician, avea 38 de ani și îi plăcea să-și asculte artiștii preferați. Tom Petty era printre ei, îl iubea din adolescență. A primit patru bilete la ultimul lui turneu și i s-a promis că o să-l cunoască. Tom a fost atât de drăguț și a vrut să cânte cu ea dar din păcate ei îi căzuse părul și i-a fost rușine să urce pe scenă. A tratat-o ca pe o regină. I-a dat autografe, suveniruri, tricouri de la ultimele concerte. Și i-a șoptit la ureche: O să ne mai vedem, Laurie. Ea a murit în iunie 2017, Tom Petty în octombrie 2017“ (Tom Petty, Free Fallin’).

Ilustrația articolului e un stop-cadru dintr-un alt film și reprezintă celula umană. Credit: Evan Ingersoll, Gael McGill/ Facebook









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *