Publicatii

Familiile pot deveni uneori mici câmpuri de bătălie – Suplimentul de cultură


Ne îndulcim copilăria și, mai apoi, privind în urmă, tragem asupra tinereții și vieții adulte un văl prin care nu se mai pot zări prea bine fațetele multiple ale realității de fiecare zi. Jonathan Coe închide trilogia (primei cărți, Clubul putregaiurilor, îi urmează Cercul închis) printr-un roman de sine stătător, o analiză complexă și fidelă a ultimei decade de dinaintea Brexitului: Middle England (traducere din limba engleză și note de Radu Paraschivescu).

În punctul central al literaturii britanice contemporane, Jonathan Coe își consolidează poziția: nu doar prin îndelunga sa carieră, ci prin subiectele despre care alege să scrie. În Middle England personajele încearcă să organizeze haosul propriilor vieți în vre­me ce, în paralel, cântăresc cu din ce în ce mai multă atenție ceea ce pare să producă fisuri în realitatea casantă a Angliei moderne.

Analiza lui Coe este minu­țioasă, adesea satirică, iar personajele sale sunt din sfera unei autenticități exersate, complete. Ian și Sophie pornesc împreună pe ace­lași drum pentru a întâlni un punct important de cotitură, Doug își continuă cariera în portretizarea lumii politice, făcând față unor provocări din ce în ce mai mari, inclusiv în relația cu fiica lui, Coriander (Corrie). Benjamin Trotter va avea parte de o surpriză nebănuită odată cu publicarea primei sale cărți, descoperind totodată un prieten deosebit în persoana lui Charlie Chappel. Helena, mama lui Ian, și Colin, tatăl lui Benjamin, completează acest mozaic divergent de opinii, dar construit impecabil.

Familiile pot deveni uneori mici câmpuri de bătălie, acolo unde opiniile îi înarmează pe unii sau pe alții. La nivel major, Anglia exercită o presiune greu de pus în cuvinte asupra fiecărui individ în parte, cu precădere după criza din 2008. Însă politicul pătrunde în spațiile minuscule din fiecare încăpere a fiecărui locuitor al țării. Dragostea între doi oameni se ve­de sortită eșecului din rațiuni cu totul neașteptate. Micile focuri izbucnesc acolo unde fie nu s-a discutat îndeajuns de mult, fie a fost totul îngropat printr-o „indi­fe­rență semiostilă“.

 

Felul în care oamenii uită mărimea reală sau firească a unui conflict

 

Sistemul politic și economic par din ce în ce mai fragile în contextul european, iar partidele politice și organizații din mediul de afaceri își atribuie noi roluri și misiuni în drumul către obiective care promit o „Anglie profundă“. În tot acest joc, muzica, scrisul, curgerea unui râu lângă o casă sunt legăturile invizibile care țin natura umană în frâu, cele care lui Coe îi sunt cunoscute și din care dăruiește cu generozitate unora dintre personajele sale.

Filtrat prin necunoașterea faptelor, prin neînțelegerea unor aspecte de bază, trecutul fiecărui om devine o hartă greșită, plină de erori care ne pot schimba fundamental prezentul. Pentru Benjamin, „Anglia fusese un loc mai coeziv, mai unit și mai consensual în copilăria lui“, încă fermecat de „plăcerea nelămurită“ a serialelor comice difuzate pe cele câteva posturi de televiziune din acei ani. Însă un trecut îngrijit în propriul său epicentru și un prezent închis în fața schimbării îi aparțin Helenei, care se dovedește, prin discuții ce, de la un punct încolo, nu mai pot fi evitate, un personaj cu opinii complet diferite față de ale Sophiei. „Europeni negri? Asta ce vrea să-nsemne?“, va exclama ea într-o conversație cu Sophie, care îi va și răspunde imediat că străbunicul lui Alekandr Pușkin era african, iar bunica lui Alexandre Dumas fusese o sclavă din Haiti. Într-un alt context, aceeași Helena va spune că Anglia e mai asuprită în prezent chiar și prin comparație cu regimul comunist din China. Alte personaje se ivesc uneori doar pentru a întări deznodământul neașteptat spre care se îndreaptă o întreagă țară: ie­șirea din Uniunea Europeană.

„O falie incredibilă în societatea engleză“ se cască între oameni, între membrii aceleiași familii și nimeni nu pare să fie pe deplin conștient de dimensiunile unor schimbări care se produc chiar sub ochii lor: „Până la urmă, iată-l. Subiectul care nu trebuia – și nu putea fi – discutat. Subiectul care-i diviza pe oameni mai mult ca oricare altul, care îi ofensa pe oameni mai mult ca oricare altul, fiindcă să-l pui în discuție însemna să-ți lepezi propriile haine, să le smulgi de pe celălalt și să fiți obligați să vă zgâiți unul la altul în pielea goală, neapărați, fără să vă puteți feri ochii“. Mai mult, satira la Jonathan Coe arată felul în care oamenii uită mărimea reală sau firească a unui conflict, gradul până la care poate fi dusă o discuție în contradictoriu, limita până la care ciocnirea dintre argumente se traduce prin violență.

 

Scindarea societății își adâncește liniile

 

Inegalitatea socială își are inamicii săi adesea sub același acoperiș. Cei privilegiați acuză uneori corectitudinea politică pentru privarea de drepturi, scoțând din ecuație competențele în baza cărora se poate obține un loc de muncă sau o diplomă. Când Ian nu e promovat în funcția dorită, diferențele de opinie pe această temă cu Sophie alimentează focul ce până atunci arsese mocnit.

Jonathan Coe e ancorat în realitatea curentă, în ceea ce o mișcare politică, un rol neasumat, un joc de culise pot însemna pentru destinul unei țări. Nimic nu-i scapă, de la viziunile pe care politicienii britanici le dirijează înspre alegători și până la felul în care oameni cu tipologii diferite înțeleg atât prezentul încâlcit, cât și trecutul greu de descifrat. Maniera în care forța mediului online exercită azi presiuni incredibile (cariera lui Sophie este pusă în pericol în urma unei remarci considerate transfobe) este o altă latură a unei realități pe care Jonathan Coe o cunoaște îndeaproape și pe care o schițează fidel.

Declinul industriei engleze e regretat de Colin, fiind singura realitate care i se potrivise până în punctul în care progresul îi ceruse să facă față noului, să accepte schimbarea. Într-o stranie stare a lucrurilor, în care nimeni nu pare să creadă cu adevărat că Anglia va ieși din UE, între Sophie și Ian se cască o prăpastie a convingerilor. Granițe noi se ridică între oameni doar prin cuvinte, în vreme ce evenimente care au ținut prima pagină a ziarelor (uciderea lui Mark Duggan) dau startul unor schimbări profunde și deschid drumul către un referendum final: „Anii de furie, anii de coexistență înver­șunată, ranchiunoasă, resentimentară creșteau acum și erau gata să dea în clocot“.

Un șoc politic zguduie Anglia odată cu aflarea rezultatelor, iar scindarea societății își adâncește liniile. Dincolo de semihaosul organizat, o negociere nouă, individuală, iese la iveală. Un fel anume de a crede în posibilitatea unui nou început în altă parte, adesea uitat de natura umană, îi fac pe Benjamin și Lois să vadă soarele dincolo de Middle England, într-un teritoriu mult mai cald.

Prin personaje în care ne pu­tem recunoaște deplin, având totodată beneficiul de a ne privi astfel erorile din afară, de a ne vedea inclusiv cu posibilitatea de a ne repara sau de a ne reconstrui viețile, Jonathan Coe oferă o fres­că extraordinar de completă, obiectivă și cuceritoare a ceea ce ar putea fi, este sau a fost viața fiecăruia dintre noi. Pentru că Middle England este, înainte de orice, despre felurile în care nu ne spunem adevărul cu privire la propria viață, la ceilalți și la societatea în care trăim. Ceea ce scrie Jonathan Coe reprezintă un reflector pus asupra a ceea ce am putea face în societatea de azi și nu facem, asupra a ceea ce trebuie schimbat și, nu în ultimul rând, asupra a ceea ce încă mai poate fi salvat.

 

Jonathan Coe, Middle England, traducere din limba engleză și note de Radu Paraschivescu, Polirom, 2021









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *