Publicatii

Faima, un drog periculos


În Sindromul Greta Garbo. Despre cele­britate și anonimat, Aurora Liiceanu abor­dează contextualizat particularități de per­sonalitate exa­gerate, sindroame necon­venționale, care nu intră în repertoriul de tulburări psihice in­cluse în nomen­clator. Printre acestea, au­toarea mențio­nează sindromul Midas (lăcomia), sindromul Pollyanna (optimis­mul excesiv), sindromul Münchausen (voluptatea minciunii) sau sindromul Buri­dan (indecizia și depresia accentuate de principiile societății de consum).

Aurora Liiceanu se oprește asupra sindromului Greta Garbo, sindrom ce desemnează trecerea de la celebritate la anonimat, strâns legat de acesta fiind și sindromul eroului întruchipat de Jack Spintecătorul, anonimul perfect, relația cu timpul fiind un alt element comun al celor două.

Dacă în ultimii ani internetul a determinat o creștere inepuizabilă a nevoii umane de vizibilitate, de expunere online, de au­to-branding, de eroizare, microcelebritatea putând fi privită ca suprem ideal de viață al multora, e greu de imaginat că au existat vedete excedate de nevoia anonimatului. Greta Garbo este întruchiparea desăvârșită a acestei relații aparent contradictorii și nerealiste dintre celebritate și anonimat. Actrița suedeză, devenită vedetă a Americii, s-a retras la 36 de ani din viața publică, în plină glorie. A trăind 85 de ani, două dintre afirmațiile care i-ar putea defini viața fiind acestea:

„Am vrut două vieți, una pentru filme, alta pentru mine.“

„Niciodată nu am spus că vreau să fiu singură, ci doar că vreau să fiu lăsată în pace.“

Pentru a contura și a înțelege relația dintre viața publică a ac­triței și viața sa privată (și implicit cele două tipuri de imagini), Aurora Liiceanu face o trecere în revistă a întregii vieți a actriței, insistând pe acele aspecte care au relevanță în motivațiile psihologice ale nevoii de intimitate, sensul vieții private conturându-se mai ales pe fondul vieții publice. Una dintre obser­vațiile cu caracter general este aceea că erodarea frontierelor dintre cele două sfere existențiale a devenit unul dintre cele mai mari pericole ale cele­brității, printre urmări numărându-se „depresie, insomnie, iri­tabilitate, paranoia, cheltuieli nesăbuite, stări proas­te de dispoziție, lipsă de concentrare, agitație“.

 

A obținut depresia ca stil de viață

 

Dincolo de imaginea senzual-cuceritoare de pe ecrane, portretul misterios al Gretei Garbo se do­vedește un amestec de suspiciu­ne, neîncredere, reticență și frică de străini, nevoia de solitudine, versatilitatea dispoziției, ba chiar bipolaritate (trecerea rapidă de la veselie la depresie fiind bine cunoscută), atitudine indiferentă față de cei din jur (își arunca une­ori hainele și înota goală), bisexualitatea (cartea îi oferă cititorului și aspecte ale relațiilor pe care le-a avut cu diverse femei sau bărbați, Greta Garbo vorbind adesea despre ea ca despre un bărbat), disprețul față de media și față de public, refuzul de a da interviuri, aroganța, hotărârea de a-i ține la distanță pe „clienții“ faimei sale, bucuria de a fi singură cu gândurile ei, tăcerea în fața mul­țimilor. Ochelarii fumurii și gulerul blănii ridicat au devenit sim­bol al „imaginii inerției vii“, sintagma prin care însăși actrița se definea.

Povara celebrității a căpătat în viața Gretei Garbo forme pe care puțini dintre noi și le-ar ima­gina: „Nu putea scrie cecuri, deoarece funcționarii băncilor nu le dădeau mai departe. Semnătura ei era mai valoroasă decât sumele de pe cecuri. Ca urmare, se întâmpla să i se taie curentul sau telefonul pentru că cel care primea cecul scris de ea îl păstra. Pentru semnătură. Avea în original iscălitura ei. Greta Garbo trăia într-o opulență impresionantă, dar singură. În living erau nu numai tablouri de maeștri celebri, ca Giacometti, Bonnard, Renoir și alții, ci și antichități acoperite cu catifea. Dar nici o fotografie și nici un vas cu flori“.

Nu e de mirare că a râvnit la discreție ca stil de viață, că a încercat să despartă persoana de rol, actrița de femeia din viața cotidiană. Dacă o astfel de pretenție a fost realistă sau onestă – asta nu se poate spune cu certitudine, exis­tând motive pentru a se crede că de fapt își dorea să fie admirată și dincolo de ecran. În ciuda faptului că și-a dorit discreția, se pare că a obținut mai ales depresia ca stil de viață. Interpretările anonimatului său asumat sunt și ele divergente: „Unii au privit critic anonimatul asumat, voluntar al Gretei Garbo, susținând că el a avut două scopuri: pe de o parte, era o modalitate de a se proteja de agresivitatea jurnaliștilor, prea interesați de viața ei privată, și, pe de altă parte, a fost o strategie înțeleaptă de a păstra legenda vie. Ea a «cultivat dezgustul patologic și paradoxal față de publicitate și suspiciunea față de străini». Prin această strategie le-a apărut celor care o cunoșteau mai bine ca având o fire paranoidă și centrată pe sine. A trăit un conflict între dorința de solitudine și nevoia fundamentală de contact uman, având o fire ambiguă ca dispoziție psihologică, o personalitate bipolară“.

 

Mister asociat anonimatului

 

Aurora Liiceanu observă că ne­concordanța dintre nevoia de a fi în centrul atenției și de trăi doar după bunul plac, contrastul dintre femeia de pe ecran și enigma din viața cotidiană, deși trăite dramatic, au constituit tocmai pre­misele misterului ce au menținut-o me­reu în atenția publicului și au transformat-o în legendă. Același mister asociat anonimatului a fost ingredientul care l-a transformat și pe Jack Spintecătorul într-o legendă: „De ce lumea nu-l uită, de ce încă inflamează imaginația atâtor oameni? De ce această fascinație colectivă față de el? Pur și simplu pentru că de fapt nu știm nimic sigur despre el, pentru că nu a fost descoperit de poliție, devenind un prăfuit case closed. Pur și simplu, pentru că el este exemplificarea perfectă a efectului Zeigarnik: incertitudinea face ca imaginația să lucreze, pentru că ceea ce este incomplet ne poate obseda, pentru că dorim să se închidă cercul, să spunem că există un adevăr“.

Și, dacă ne gândim la faima vedetelor noastre de azi prin prisma efectului Zeigarnik, poate vom înțelege mai bine de ce faptul că își expun online toate cotloanele vieții private nu le asigură decât o faimă repede trecătoare. Curiozitatea ușor potolită a publicului nu substituie misterul care îi fascinează de fapt atât de mult pe oameni. Iar democratizarea celebrității (de fapt a faimei, care nu e sinonimă cu celebritatea) aduse de internet ca urmare a maximei vizibilități, a manifestărilor de grandoare, pare a fi mai degrabă un link către efemeritate. „O lume fără legende ar fi o lume anostă. Anonimatul naște legen­de“, afir­mă Aurora Liiceanu, oferind astfel înțelegerii noastre un principiu de bază din psihologia ce­lebrității.

 

Aurora Liiceanu, Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat, Polirom 2020



Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *