Stiri

Dolj: Premiera comediei ‘TOC TOC’, în acest weekend la Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova


Premiera “TOC TOC”, un spectacol în regia lui Alexandru Boureanu şi a Ralucăi Păun după comedia dramaturgului şi actorului francez Laurent Baffie, va avea loc, vineri, la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova.

Potrivit reprezentanţilor Naţionalului craiovean, spectacolul este “o comedie delirantă despre un grup de pacienţi cu TOC (tulburare obsesiv-compulsivă)”, scrisă Laurent Baffie, care de-a lungul timpului a fost foarte apreciată publicul din ţările unde a fost jucată.

“‘TOC TOC’ este un text care a făcut un uriaş succes de casă încă de la prima sa reprezentaţie care a avut loc la Paris, în anul 2005. În Spania s-au jucat opt ani la rând peste 1.500 de spectacole, iar în Argentina, timp de nouă ani, producţia ‘TOC TOC’ a fost văzută de peste 1,7 milioane de oameni. În 2017, regizorul, producătorul şi scenaristul Vicente Villanueva a adaptat piesa lui Baffie pentru marele ecran”, informează Naţionalul craiovean.

Premiera de la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova va avea loc în acest sfârşit de săptămână – vineri, 12 februarie şi sâmbătă, 13 februarie 2012, ora 19,00. Spectacolul se va juca în Sala Mare “Amza Pellea”, iar publicul se va putea aşeza în sală în funcţie de noile norme impuse de pandemia de noul coronavirus.

Regia spectacolului este semnată de către Alexandru Boureanu şi Raluca Păun, decorul poartă semnătura Vanessei Beca, iar costumele sunt realizate de Lia Dogaru.

Din distribuţia spectacolului fac parte unii dintre cei mai îndrăgiţi actori ai teatrului: Marian Politic, Alex Calangiu, Romaniţa Ionescu, Raluca Păun, Costinela Ungureanu, Claudiu Mihail, Ramona Drăgulescu.

“‘TOC TOC’ este o comedie spumoasă a cărei acţiune se petrece în cabinetul doctorului Stern, un neuropsihiatru de renume mondial în tulburarea obsesiv-compulsivă – TOC sau OCD. O consultaţie la renumitul dr. Stern se obţine cu greu, deoarece acesta călătoreşte foarte mult şi rareori se întoarce în Franţa. Coprolalie (sindromul Tourette), aritmomanie (mania de a face operaţii aritmetice), nosofobie (teama de boală), palilalie (tulburare a vorbirii care constă în repetarea involuntară a unuia sau a mai multor cuvinte dintr-o frază) sunt doar o parte din tulburările celor şase pacienţi care se întâlnesc în sala de aşteptare a celebrului doctor. Neuropsihiatrul întârzie, fiind blocat în aeroportul din Frankfurt. După o vreme, pacienţii vor încerca să-şi omoare timpul prin improvizarea unei terapii de grup care îi va situa pe toţi în afara zonei lor de confort, iar fiecare va ajunge să îşi spună propria poveste. Cu un umor rafinat şi cu mare atenţie pentru detalii, Alexandru Boureanu şi Raluca Păun construiesc şi de această dată, în ‘TOC TOC’, un spectacol în care umorul de situaţie şi cel de limbaj se întrepătrund firesc, spre deliciul spectatorilor. De altfel, în repertoriul teatrului se mai află încă un spectacol ce poartă semnătura aceloraşi autori: ‘1, 2, 3 Bebe'”, se precizează într-un comunicat al Teatrului Naţional “Marin Sorescu”.

Laurent Baffie s-a născut în Montreuil, un mic orăşel aflat la est de Paris. Puţin interesat de studiu, Baffie a părăsit şcoala la 16 ani, câştigându-şi existenţa din meserii mărunte – barman sau curier, însă descoperă scena lucrând ca animator într-un club de vacanţă. În jurul vârstei de 20 de ani începe să scrie pentru o emisiune difuzată la Radio France Inter, iar cariera sa artistică ia o întorsătură decisivă în momentul în care se prezintă la un casting de autori pentru emisiunea “La classe”, produsă de Guy Lux la postul francez de televiziune France 3.

Laurent Baffie devine, de-a lungul timpului, o figură TV proeminentă, având un succes imens la public, iar tonul său provocator devine marca sa.

“TOC TOC” este o piesă de teatru pe care Baffie a scris-o în 2005. Spectacolul a avut premiera la Palais-Royal din Paris, avându-i în distribuţie pe Daniel Russo şi Marilou Berry. De altfel, rolul din “TOC TOC” i-a adus lui Marilou Berry un celebru Premiu Moliere, pentru Noua revelaţie teatrală, în 2006.

Biletele se pot cumpăra atât de la Agenţia teatrală, cât şi prin platforma online: https://ebilet.tncms.ro/ebilet. AGERPRES/(AS – autor: Maria Mitrică, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *