Dezbateri

documente, cazuri, rezistenţe. Invitată, scriitoarea Liliana Corobca – Radio România Cultural


Citat din spusele invitatului, motto al ediţiei: „Credincioșii au rămas la începutul anilor ’80 cea mai organizată categorie a opoziției antisovietice. Doar între 1979 şi 1982 au fost trimise în judecătorii șapte dosare penale, cu implicarea a nouă persoane care nu doar că efectuau propagandă religioasă, dar se opuneau fățiș autorităților. Între 1981 şi 1984, 21 de credincioși au fost condamnați la închisoare. În total, din 1980 până în prima jumătate a anului 1985, au fost condamnate 243 de persoane pentru popagandă religioasă. Unul dintre liderii baptiștilor, M. Horev, ținea discursuri anti-sovietice la adunări la care participau peste 300 de persoane (19791980), fiind condamnat, în mai 1980, la cinci ani de pușcărie. În pofida noilor încercări ale autorităților de a intensifica „munca antireligioasă”, din sate veneau tot mai multe cereri de redeschidere a bisericilor (în 1982, 30 de sate au făcut asemenea cereri). Pentru refuzul de a efectua serviciul militar, zeci de credincioși erau arestați și judecați, însă aceasta nu îi determina săşi schimbe opiniile.” (Ruslan Şevcenco)

În ediţia din 13 martie 2021a emisiunii Texte şi pretexte ne propunem, prieteni, să vă invităm la o discuţie bazată pe documente cu scriitoarea basarabeană Liliana Corobca. Pretextul dialogului nostru radiofonic? Un volum colectiv intitulat Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse, interpretări, carte coordonată de invitata noastră. Vom afla astfel, din surse temeinice, abordate cu seriozitate şi profesionalism, citite cu acribie şi interpretate riguros, multe dintre poveştile şi situaţiile prin care au trecut instituţional, cultural, economic, religios, politic şi social, cetăţenii Basarabiei în perioada sovietică. Eroism, rezistenţă, subterfugii, joie de vivre, eroi şi victime, iată un adevărat bestiariu născut de opoziţia basarabeană la comunism.

Memoria între ghilimele îi prilejuieşte lui Răzvan Dolea evocarea unui moment important din istoria romană, asasinarea în timpul Idelor lui Marte a marelui strateg şi politician Iulius Cezar de un grup de senatori condus de Brutus şi Cassius.

Concursul ediţiei se referă la istoria universală a literaturii. În urmă cu 45 de ani, la 13 martie, se stingea la Belgrad un mare scriitor iugoslav, născut în fostul Imperiu Austro-Ungar, la Travnik, în Bosnia. Una dintre capodoperele sale, romanul E un pod pe Drina, avea să-i aducă suprema consacrare, respectiv distincţia Nobel, în 1961. Acesta va fi orizontul nostru de interes.

La rubrica intitulată Conexiuni, Georgeta Drăghici ne vorbeşte despre cele mai recente întâmplări semnificative din literatura apuseană.

Supercampionul elveţian Roger Federer a revenit în circuitul profesionist la turneul de la Doha. A câştigat cu greutate o partidă, apoi a pierdut la fel de dificil al doilea meci. Ce se întrevede în continuare pentru Il Maestro, care va împlini, anul acesta pe 8 august, 40 de ani? Iată tema rubricii Respiro sportiv.

În cadrul rubricii Ora veselă vă invităm să ascultaţi un celebru moment umoristic din „Arhiva de Aur” a SRR, cupletul muzical intitulat Doi soţi model şi interpretat de Radu Zaharescu şi Horia Şerbănescu.

Emisiunea live de cultură urbană, istorie şi divertisment Texte şi pretexte, realizată de Georgeta Drăghici şi Valentin Protopopescu, o pueți asculta sâmbătă, 13 martie 2021, ora 12.00, la Radio România Cultural.

 



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *