Dezbateri

De veghe în lanul de cultură


Americanii spun că s-au îngrășat atât de tare în perioada de carantină, încât au inventat o întreagă denumire pentru greutatea extra măsurată în livre: „Quarantine 15“, echivalentul unui „6,8 kg de carantină“. Așa cum perioadele de sărbători sunt cunoscute pentru diferența de greutate între „înainte“ și „după“, carantina a primit un statut doar al ei și o întreagă țesătură de povești, în jurul acestei cifre.

Când o sesiune online de fitness a avut 23.000 de participanți în luna aprilie, a fost clar că ceva important s-a schimbat în relația americanilor cu sportul și nutri­ția. O firmă de livrare de ingrediente pentru gătitul acasă, Blue Apron, a crescut în valoare cu 800% în doar câteva zile.

O parte a celor închiși în casă, lipsiți deodată de posibilitatea de a ieși la restaurant și nevoiți să gătească, au de­cis să fie în continua­re atenți la nutriție și au cumpărat kituri pentru gătit: pachetul con­ține o rețe­tă și toate ingredientele necesare pentru a o găti.

La polul opus, „New York Times“ a publicat la finalul lunii iulie un articol intitulat Croitorii cunosc secretul din pandemie al locuitorilor din New York: toată lumea s-a îngrășat. Articolul men­ționa că buticurile de croitorie sunt co­ple­șite de comenzi de ajustare: un nasture mutat, niște elastic în plus în talie, câteva pense care trebuiau desfăcute. Afacerile au înflorit datorită greutății extra poreclite „Quarantine 15“.

Acestea au fost cele două extreme ale carantinei: cei care au privit perioada ca pe o oportunitate să se mențină sau să reintre în formă și cei care și-au dat sea­ma că nu mai încap în hainele din dulap.

Și părerile specialiștilor sunt împărțite. Canalele media au fost inundate de interviuri și articole despre cum se poate evita și da jos greutatea extra, cu ponturi precum „evitați să comandați prea des mâncare“, „lăsați snackurile“ și „faceți mișcare pe cât posibil în casă“. Revistele de sănătate și de fitness abundă în articole motiva­ționale și sfaturi încurajatoare de dat jos greutatea de carantină.

Paginile de opinii medicale au mers atât de departe încât să avertizeze că pericolele greutății în exces ar putea să producă mai mult rău, pe termen lung, decât virusul în sine. Situația este cu atât mai gravă cu cât pentru cei cu greutatea extra crește riscurile pentru cei care se infectează cu noul Coronavirus.

Glumele dedicate sindromului „Quarantine 15“ au devenit și ele o obișnuință. Au circulat ima­gini cu păpușa Barbie înainte și după carantină (cea „după“ fiind obeză) și s-au făcut comparații cu oamenii din Wall-E: în desenele animate, erau niște baloane rotunde, ale căror picioare nefolosite ajunseseră un fel de apendice.

Psihologii spun însă că așa-numita alimentare emoțională a fost importantă în această perioadă și numeroase persoane au apelat la prăjituri, ronțăieli și făinoase ca să le ajute să treacă peste anxietate. Cei care au avut nevoie de acest refugiu sunt deja prea copleșiți emoțional, încât să mai aibă și grija de a da repede jos kilogramele extra.

Pentru cei îngrijorați de greutatea acumulată în această perioadă au apărut și niște parteneri de suferință: animalele de casă. Pentru că proprietarii sunt mai mult în casă, le alintă cu mâncare și le hrănesc mai des, au pus și ele colăcei de grăsime. Pe ele cu siguranță le putem ierta, poate ne putem ierta și pe noi.



Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *