Dezbateri

Datul în spectacol – Suplimentul de cultură


În articolul din ediția precedentă a „Suplimentului de cultură“ mă întrebam încă din titlu Când revine teatrul românesc în săli?. Întrebarea răsare natural dacă te uiți în calendar și remarci rapiditatea cu care trec ultimele zile de vară, parcă mai în viteză decât altădată, iar instalarea toamnei, cu scăderi de temperatură, ploaie și vânt, va zădărnici în scurtă vreme întâlnirile outdoors.

O reacție amplă a artiștilor din toate domeniile artelor spectacolului pe rețele de socializare (postări, comentarii, rame pentru fotografia de profil etc.) – online-ul ia fața, prin impact și amploare, altor forme de comunicare, chiar dacă atomizat, în interiorul bulelor și controlat de algoritmii digitali – i-a determinat pe decidenți să pună pe masa discuțiilor și problemele acestui tip de activitate. Vor fi fost, poate, și niște gânduri electorale la mijloc – artiștii au, totuși, prin vizibilitatea pe care rampa le-o conferă, putere de influență, sunt o categorie deloc de neglijat. Îmi place chiar să cred că a contat și potențialul sectoarelor creative de a contribui la produsul intern brut. Și că, având grijă la armonia componentelor societății, i-a venit rândul și celui cultural. Important e că se are în vedere reluarea re­pre­zentațiilor în incinte.

Într-o conferință de presă de la Palatul Cotroceni, miercuri seara președintele Klaus Johannis a lansat 1 septembrie ca dată probabilă. Mediile guvernamentale luau în calcul și jumătatea lui septembrie, pentru a mai câștiga niște săptămâni în care să nu suplimenteze factorii de risc din comunitate și să constate (in)sta­bilitatea ten­dințelor epidemiologice. Pentru a păstra un fel de echilibru în raport cu dinamica vacanțelor, a căror prevalență în preocupările popu­lației va scădea. Guvernul a decis, totuși, în favoarea primei zile a lui septembrie, la pachet cu restaurantele și adunările electorale.

 

O resetare a familiarităților tradiționale

 

E minunat că ne reîntoarcem indoors, ca în alte țări din Europa! Nu va fi simplu, e necesară stabilirea și exersarea unor rutine. E esențial ca lucrătorii din aria culturii live și spectatorii lor să fie foarte atenți la condiționările sanitare. Ca în toate celelalte sfere ale societății, în funcție de situația medicală, de cota de îmbolnăviri, acolo unde situația va vira de la verde, la galben sau (să sperăm că nu) roșu, activitatea se va restrânge la nivel local.

Anunțul de redeschidere vine însoțit de un pachet de norme specifice, elaborate de repre­ze­n­tanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Culturii, puse în dezbatere publică. Prevederile vor reașeza funcționarea instituțiilor de spectacole în „noua normalitate“, a respectării distanței de 1,5-2 m, a purtării măștilor, a evitării aglomerărilor la intrare/ ieșire, a protejării artiștilor și tehnicienilor de scenă, a dezinfectării sălilor, foaierelor, a tuturor spațiilor comune. Aplicarea lor înseamnă măcar câteva zile de adaptare a „vechii normalități“ la canonul de pandemie, o resetare a familia­rităților tradiționale într-un parteneriat al oamenilor de teatru și al celor care îi urmăresc și-i aplaudă.

În paralel, teatrele își vor privi analitic repertoriile și, într-o primă fază, vor programa cre­ațiile cu mai puțini actori în distribuție, pentru a evita aglomerarea scenică. Și durata e un item de meditat. O durată rezonabilă, în condițiile date, spectacolele de-o oră, o oră și ceva fiind mai înțelept de rulat. Ca strategie de marketing, în top întâietatea o vor avea producțiile mai noi, cu nume răsunătoare în distribuție, pentru a reatrage fanii.

 

Necunoscutul și curiozitatea

 

Sună ciudat, dar portretul robot al spectacolului de preferat pentru acest reînceput este trasat în linii mari de numărul de actori din distribuție, popularitatea echi­pei de realizatori, să fie recent, să dureze în jur de o oră. Pare neo­bișnuit, dar e un cumul de însușiri ce poate face diferențe în numărul de bilete vândute. Și ne va îngădui tuturor acomodarea la rama pandemică.

După șase luni de absență scenică, repetițiile vor fi la ordinea zilei. Chiar dacă în intervalul de izolare nu s-au rupt complet de atribuțiile profesionale, actorii trebuie să-și readucă forma la cea mai bună cotă a ei. Să-și reantreneze memoria, să revadă replicile din rolurile în care sunt distri­buiți, să revină la agili­tățile fizice de odinioară. Să reînvie legăturile scenice întrerupte abrupt. E un proces care necesită puțin timp și exersare în echipă.

Punerea în vânzarea a biletelor (atâtea câte vor fi) și promovarea cer în egală măsură un interval de o săptămână – două. Companiile independente vor întâmpina difi­cultăți financiare prin limitarea numărului de spectatori. La pre­țul ante-pandemie al biletelor nu vor reuși să acopere costurile, iar asta se va traduce în urcarea prețului. Majorarea va fi cumpănită: să nu afecteze puterea de cumpărarea a doritorilor; să nu-i îndepărteze de ușile micilor săli unde funcționează.

Necunoscutul și curiozitatea merg și către zona publicului, al cărui răspuns e greu de anticipat. Vom vedea în scurt timp urmele lăsate de difuzările online gratuite. De reflexul de a evita adunările mari. De stranietatea purtării unei măști în interior, timp de un ceas sau două. O întrebare se impune firesc: cât va cântări în balanța deciziei nevoia de socializare culturală și cât teama unui posibil risc de contaminare? Personal, cred că lumea va reveni la teatru. Ca o demonstrație de afecțiune.









Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *