Dezbateri

Datul în spectacol – Suplimentul de cultură


Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) ajunge anul acesta la ediția a XIII-a și va avea loc între 2-7 octombrie. Sunt convinsă că ați zâmbit sau măcar ați ridicat din sprâncene! E reacția tipică la auzul numărului care, în percepția majorității, e echivalentul ghinionului. Nu sunt superstițioasă, dar mă văd silită să recunosc că hazardul le-a brodit acum. E o coincidență, dar multora li se pare bizară. Ce motiv mai temeinic ar fi necesar pentru a asocia neprevăzuta pandemie cu nenorocul unui eveniment teatral?

Dar hai să vedem partea plină a paharului și să observăm că fila 13 a FITPTI va trece odată cu molima care a zădărnicit mersul normal al planetei. Va fi un program de „avarie pandemică“, adaptat la condițiile sanitare și la cele bugetare (aproape de zero; Consiliul Județean Iași, principalul finan­țator, a operat în luna aprilie două rectificări negative în urma cărora conturile pentru activități culturale ale instituțiilor din subordinea sa financiară – Teatrul Luceafărul, Filarmonica Moldova, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi“, Centrul de Creație Populară – au rămas goale). Detalii legate de program, în foarte scurt timp!

 

Observații din culise

 

Revăzând ediția precedentă (care a adus la Iași peste 500 de par­ticipanți din 28 de țări de pe cinci continente – Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Coreea de Sud, Croația, Egipt, Elveția, Franța, Finlanda, Germania, Georgia, Hong Kong, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Polonia, Portugalia, Republica Mol­dova, România, Rusia, Senegal, Spania, Turcia, Venezuela – ce au încântat vreme de 11 zile un public curios, receptiv, numeros. Peste 35.000 de spectatori au vizionat 74 de reprezentații de artele spectacolului, au participat și s-au implicat în cele peste o sută de evenimente propuse de programul coagulat în jurul conceptului „Libertate“ și derulat în 30 de locuri din întregul oraș), am dat peste câteva notițe cu obser­vații din culise. Numai bune de men­ționat în acest articol ce continuă o serie pe care o scriu ca selec­ționer al evenimentului și pe care, foarte probabil, o voi publica într-un volum la un moment dat.

Ideea jurnalului e de a da acces iubitorilor de teatru în perimetre vitale ale organizării unui eveniment de o asemenea amploare, dar prea departe de ochiul public pentru a fi vizibile. Majoritatea acestor situații sunt nostime, multe se referă la bătăi de cap care survin pe parcurs și care se cer rezolvate din mers. Așa că însemnările pot fi utile celor preo­cupați de mecanismele interne ale unui festival de artele spectacolului, mai complicat decât alte genuri, întrucât un spectacol de o oră-două înseamnă prezența unui anumit număr de actori, de tehnicieni care le asigură evoluția scenică – însumat, uneori depă­șesc 25-30 de persoane –, de transportul lor și al decorurilor, recuzitei și costumelor (de regulă camion sau tir pentru accesul cărora trebuie avize de intrare și circulație în oraș, care au nevoie de parcări adecvate) și de asigurarea cazării. Traduse în cheltuieli pe măsură. Plus aspecte neprevăzute: într-un an, un microbuz fusese ținta ho­ților, adică poliție, anchetă, decla­rații și tot tacâmul aferent. Dar consemnările acestea de insider pot fi utile și celor pur și simplu curioși, dornici de-o lectură inedită.

Hai să vedem, deci, ce s-a mai întâmplat anul trecut, dincolo de luminile rampei. Printre invitați a fost și artista Patricia Gomis, venită direct din însoritul Senegal, cu un spectacol inspirat din condițiile de viață ale tinerilor din țara africană. Pe la mijlocul FITPTI, vremea s-a schimbat brusc, au început ploile, iar vântul a scăzut dramatic temperaturile, sub toate așteptările sezonului. Neobișnuită cu asemenea zile răcoroase, artista era cât pe ce să răcească și stătea mai mult în camera de hotel. Fără ezitări, am adus un palton de acasă și i l-am trimis. I se potrivea de minune. Îi venea chiar mai bine decât mie, așa încât i l-am dăruit la plecare. Ca să-și amintească de FITPTI și astfel. L-a acceptat, deși se îndoia că avea pe unde să-l mai folosească. Nu se știe niciodată!

 

Nenumărate telefoane pentru situațiile sold out

 

Tot în legătură cu starea meteo, în contrapondere, unul dintre finlandezi era încălțat, în aceleași zile răcoroase, cu sandale; iar când trupa din țara nordică a jucat în aer liber, nu mică mi-a fost mirarea să-i văd pe toți desculți pe piatra străzii. Brrrrrrr!

Îmi povestesc cei de la ticket­ing că invariabil primesc nenumărate telefoane pentru situațiile sold out. Deși pe platforma online precizarea apare automat, din algoritm, odată cu ultimul bilet vân­dut, cei care ar mai dori locuri insistă repetat, la modul „încer­cați, poate mai găsiți!“.

Unul dintre criticii prezenți la seminarul organizat în parteneriat cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT), cu sediul la Paris, era din Hong Kong, iar la plecare lua trenul spre Cluj de unde avea o legătură aeriană care-i convenea mai mult. Numai că încurcase puțin orele, iar transferul spre gară, în con­diții de trafic super-intens era cât pe ce să-l lase pe peron, privind din urmă îndepărtarea trenului. No­roc de șoferul de la transfer care efectiv l-a luat pe sus, a alergat cu el și l-a aruncat împreună cu bagajele în ultimul vagon care începea să se miște. Adrenalină la greu! Dar totul e bine când se termină cu bine.

Punctualitatea japoneză e, într-adevăr, la nivelul legendei care a devenit. Compania de teatru din Tokio nu doar că nu întârzia niciodată, venea mereu în avans, erau cu toții de-o politețe dezarmantă și aveau sute de întrebări organizatorice de detaliu. La scenă au dovedit o rigurozitate nemaipomenită, au repetat până pe la 2 am. Reluau fiecare sec­vență până cât totul mergea strună. Ulterior am aflat că repetau inclusiv în holul de la intrare în hotel, seara târziu, fără să facă nici cel mai mic zgomot.

Tot din Țara Soarelui Răsare este teatrologul Mariko Anazawa, o japoneză care vorbește limba franceză impecabil. Nu mică le-a fost surpriza celor de la o televiziune națională să afle detaliul după ce s-au frământat cum vor face traducerea pe filmare. Sigur, ar fi fost mult mai spectaculos dacă vorbea românește. Data viitoare!









Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *