Dezbateri

Datul în spectacol – Suplimentul de cultură






Am fost, de-a lungul anilor, în mai multe jurii consacrate unor concursuri de dramaturgie. Chiar dacă piesa nu mai constituie, de vreme considerabilă, kilometrul zero al teatrului, texto-centrismul fiind acum o realitate de factură istorică, interesul n-a pălit față de această cea mai concretă parte materială a procesului teatral. Este și motivul pentru care se organizează multe, foarte multe competiții consacrate imaginării unor frumoase iluzii care să încânte spectatorii, când ele ajung la rampă.

Care e rostul lor, veți gândi probabil, doar autorii oricum scriu și în afara lor? Rosturile, căci sunt mai multe, pornesc din nevoia celor care le lansează de a emula ins­pirația dramaturgilor, de a îi îndemna să scrie. Pe câteva direcții clare, pe care organizatorul le urmărește în funcție de aștep­tările instituționale, de inten­țiile imediate, și le comunică public. Fiecare întrecere de acest gen are un șir de condiții enunțate odată cu lansarea ei.

Organizarea unui asemenea concurs e similar unei operațiuni de comisionare. E o „comandă“ extinsă, cu alegerea unui câștigător la final. Scop în care e vital ca aspiranții să parcurgă cu rigurozitate precizările preliminare din anunț. E prima regulă pentru a te asigura că te înscrii în standarde. Originalitatea tematică și stilistică, ineditul ficțiunii teatrale, valoarea scriiturii sunt standarde de tip general. Condiționalitățile menționate vizează adresabilitatea, spațiul, formatul dramaturgic.

Majoritatea concursurilor cau­tă unicitatea. Vor creații dramaturgice care nu au mai fost publicate, eventual imaginate exact pentru com­petiția pe care astfel o fac specială. Nu e deloc neo­biș­nuit ca scriitorii care au deja în portofoliu un număr de texte să îl caute pe acela care se potrivește cel mai bine.

 

E esențială grija la exprimarea folosită

 

În legătură cu adresabilitatea, ea se construiește prin abordarea unor subiecte atrăgătoare pentru eșaloanele țintite. Traseul reușitei presupune un exercițiu minimal de documentare, de așezare în papucii celui căruia vrem ca piesa noastră să i se pară demnă de a îi consacra un ceas sau două, privind-o la rampă. O temă mai puțin bătătorită prin vizitare de alții, captivantă prin implicațiile emo­ționale generate, completează ga­ma ingredientelor ce i-ar putea aduce mai aproape de treapta superioară a unui podium.

La pachet cu tema dezvoltată vine și limbajul utilizat, rutinele verbale. Spun asta pentru că, de pildă, atunci când personaje sunt două prostituate, dialogul dintre ele nu are nimic în comun cu acela al academicienilor. Când cei ce vorbesc sunt adolescenți, e esențială grija la exprimarea folosită. Fiecare leat are propriul slang generațional, propriile re­ferințe muzicale, filmice. Iar dacă ne do­rim ca această categorie să intre în sălile teatrelor, atunci e musai să fim preocupați de limbajul din piesele noastre. Într-un text care tratează o problematică a publicului tânăr scris de un matur e obligatoriu să fie o potrivire între ce se aude în scenă și ce s-ar auzi în anturajul de gen. Altfel riscă să sune ca o lecție de di­rigenție sau ca un remember „de pe vremea mea“.

Concursurile dramaturgice sunt atașate uneori unui festival. Menirea lor e de a stimula atenția pentru eveniment și în acest fel. Rezidențele au intrat în practica exercițiului scriitoricesc. Autorilor desemnați prin selecție li se asigură confortul de a fi vizitați de inspirație, plus un onorariu pentru eforturile creative. În reciprocitate, dramaturgul va preciza cu orice ocazie stipendia, ca parte a înțelegerii. Alteori, competițiile sunt un proiect de cursă mai lun­gă al unei instituții care dorește să extindă baza de alegere pentru o viitoare punere în scenă.

 

Cel mai frecvent pericol este cantonarea în literar

 

Efervescența din jurul oricărei competiții trasează un orizont de așteptare benefic pentru toată lu­mea. Participanților le sporește vizibilitatea, chiar dacă nu se află în fruntea listei câștigătorilor. Cel puțin membrii juriilor le citesc lucrările, poate li se par interesante și le au în vedere sau le propun unei companii teatrale. Curioșii pot solicita și un feedback profesionist.

Din sutele de piese citite în scopul jurizării de a lungul sezoanelor, cel mai frecvent pericol care pândește textele acestea este cantonarea în literar. Teatralitatea cunoaște, ca orice registru, transformări în acord cu spiritul timpului, iar prezentul favorizează performativitatea, formulele moderne de abordare a unei tematici implicate și social. Mai ales formele clasice nu reușesc să se desprindă uneori suficient de acest „balast“ devenit vetust pentru momentul estetic actual.

Concursurile dramaturgice mai au și un alt aspect pozitiv, practic. Pe lângă acordarea propriu-zisă a premiului, ținta oricărui participant, foarte multe oferă șansa publicării. E o etapă de sporire a circulației lucrării, a expunerii de autor. Alteori finalitatea sunt spectacolele-lectură, un pas înainte spre prezentare în luminile rampei. Sunt și o probă de verificare a impactului la public căci, de regulă, sunt însoțite de discuții post-spectacol. Dar e o verificare și pentru autor, care își aude textul și poate sesiza eventualele vulnerabilități. Speranța oricărui dramaturg e să își vadă lucrarea extrasă din pagină și așezată pe scândură. Aproape fără excepție, majoritatea spun că momentul oferă senzații bizare, un mix de curiozitate și bucurie când personajele și replicile scrise pentru ele capătă viață temporară. Iar când aplauzele încep să curgă, emoțiile sporesc direct propor­țional cu intensitatea lor.









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *