Dezbateri

Datul în spectacol – Suplimentul de cultură


Așa s-a întâmplat să fie, am citit aceste două cărți în același timp, pur și simplu pentru că nu mă puteam hotărî cu care să încep. Structura lor caleidoscopică, felul în care deschid portițe către spații intime, invitația tentantă de-a pătrunde în lumi inaccesibile altfel, poveștile de iubire care le-au inspirat m-au făcut să le tratez cu egală curiozitate.

 

Iubirea de teatru

 

A-l citi pe George Banu e o ope­rațiune intelectuală vindecătoare. Subiectele asupra cărora popo­seș­te, stilul cald, încărcat de emo­ționalitate, asocierile făcute între domenii congruente ale spiritului, secvențe din propria biografie și a acelora cu care i s-au în­cru­cișat traseele transformă exerci­țiul lecturii într-un act care lecuiește mintea și sufletul. Viață și teatru pe Scena lumii e o antologie de texte scrise (între 2016 și 2020) pentru „Dilema veche“, „Observator cultural“ și „Viața românească“, adunate acum într-un sumar pentru a evita perisabilitatea editorială a publicisticii. George Banu operează conexiuni cărtu­rărești de mare suplețe, legând epoci, continente, arte, creatori. O face prin remarci cu densitate, exprimate în formule de gândire fine, prin aduceri-aminte și descrieri caracterizate de rafinament. Cei care-l cunosc pe eseist – mă număr cu bucurie printre ei – știu cât de mult valorizează prietenia, esențialitatea întâlnirii la nivelul unei viziuni sincrone ideatic. Eseurile lui Geor­ge Banu sunt un spectacol, un spectacol al ideilor, al înlăn­țuirilor evocative, al iubirii pentru această manieră de raportare la lume care sunt artele.

Dacă ar fi să încropesc un mic top al preferințelor, în vârful lui s-ar afla Cuvinte înainte de sfâr­șit, Cum să pui capăt și Un teatru personal, marionetele. Marele sfârșit e un gând pe care pandemia l-a poziționat în prim-plan. Boala care a cuprins planeta ne-a învățat lecția smereniei, arătându-ne cât de vulnerabili suntem, ce precauții trebuie să luăm împotriva firii noastre ca specie pentru a ne asigura conservarea. George Banu face slalom elegant printre concepte și curente, dezvoltând filosofic una dintre teme­le capitale ale umanului: coborâ­rea pantei anilor de viață și trecerea punctului de final. Exemple canonice (Lear, Faust, Prospero, Firs) ranforsează aserțiunile pe o temă care revine frecvent și în dramaturgie.

Când autorului i-au parvenit la Paris câteva exemplare din actuala carte, a postat pe o rețea de socializare o fotografie în care apă­rea anturat de marionetele din colecția pe care o deține. Eseul ce le e consacrat e o inițiere în universul magic al acestor personaje inanimate care au nevoie de imaginația, de dăruirea și de acțiunea artistului în a le însu­fleți. Colocatarele acestea constituie un companion tăcut, fidel în serile târzii când liniștea metropolei și răgazul nocturn stimulează meditația însuflețită.

Tonul confesiv, de șuetă consistentă, nuanțele multiple, retorica de filtrare afectivă caracteristică jurnalelor fac din acest volum o generoasă întâlnire mediată de un mare iubitor al teatrului, al picturii, al călătoriilor care este George Banu.

 

O dragoste legendară

 

Spune-mi că mă iubești. Mărturii ale unei pasiuni mi-a provocat atenția prin mai multe. Un prozator – Erich Maria Remarque, care a dat lumii al doilea bestseller mondial după Biblie – și o actriță – Marlene Dietrich, cu o carismă transferată de celuloid în celebritate, au lăsat postumității o colecție de testimoniale ale marelui amor pe care l-au trăit. Traducerea Marianei Bărbulescu, măiestrită de capacitatea bunului cunoscător al limbii, de abilitatea de a se substitui prin tălmăcire unui autor rea­șezat în cuvintele unei limbi străine aceleia în care a scris, fără a-i păgubi stilul, redându-l prin tran­slare într-un alt orizont lingvistic, a fost și el de interes. Una dintre iubirile legendare ale secolului trecut e reconstruită episodic în acest volum prin corespondență, acest cel mai personal tip de comunicare, care ne permite pătrunderea indiscretă în universul din spatele unei imagini impuse de marele ecran și de succesul literar. Sunt mesaje redactate și trimise poate nu cu gândul că vor fi tipărite și accesibile ochiului public într-un orizont de timp. Deci cu atât mai intime.

Editorii Werner Fuld și Thomas F. Schneider au realizat o ediție model, intermediindu-ne accesul la telegrame, cărți poștale, scrisori, bilete atașate cadourilor și florilor. Parcursul de cercetare i-a obligat la acribie, trebuind, de pildă, să refacă investigativ datarea lor. Fragmentele inserate îi aparțin cvasi-exclusiv lui Erich Maria Remarque, pentru că răspunsurile lui Marlene Dietrich au fost distruse de Paulette Goddard, cu care scriitorul s-a căsătorit ulterior. Un gest perfect de înțeles în plan personal e o semnificativă pierdere istoriografică. Misivele sunt cu mai mult decât un schimb de expresii sentimentale, sunt, ca ansamblu, un roman ce vorbește despre afecțiune, singurătăți, melancolie. E o desfășurare din care transpare o singură voce a acestei relații, care i se adresează ei cu formule de sensibilitate: „preaiubită“, „axă a vieții mele“, „tu eu“, „pâinea sufletului meu“, „lumina ochilor mei“ etc. Rostul unei scrisori, al oricărei scrisori, dar cu atât mai mult al uneia de dragoste, nu se limitează la mesajul direcționat adresantului. Ea, scrisoarea, spu­ne multe despre expeditorul care ridică orice control restrictiv al raționalității, oferindu-i-se cu sufletul deschis celuilalt, în exaltarea iubirii. Dar spune în subtext multe și despre cei cu care a in­teracționat, despre mentalitățile epocii, secvența ei istorică, e, cu alte cuvinte, și o sursă documentară de luat în seamă.

Și dacă veți păți ca mine, neputându-vă decide cu care dintre cele două volume să începeți, lecturarea alternativă e soluția idea­lă de compromis pentru cititorul împătimit.









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *