Dezbateri

Datul în spectacol – Suplimentul de cultură


Mersul la teatru are un preludiu care presupune, într-o ordine temporală, alegerea unui titlu. Dintr-o ofertă ce enumeră opțiuni multiple seară de seară, în metropolele cu sute de așezăminte dedicate Thaliei ori doar atâtea câte încap pe degetele unei mâini, în orașele cu o singură instituție teatrală.

Chiar și acestea reunesc măcar periodic tentații diversificate, devenind atrăgătoare în ochii impresarilor căutători de noi publicuri pentru producțiile de vânzarea cărora se ocupă.

Operațiunea nu e atât de simplă cum poate părea la o primă vedere. Cel puțin pentru cei care iau lucrurile în serios și vor să minimizeze riscurile unui eșec de receptare. Nu există un protocol în această privință, însă la o analiză mai atentă decizia implică proceduri de documentare. Îndeletnicirea de spectator reclamă alocarea unui timp încă înainte de intrarea în spațiul care ne răsfață cu ficțiuni emoționante. În raport cu motivele care fac arta teatrală interesantă, în orice sală de teatru coabitează feluri diverse de spectatori.

Spectatorul avizat e unul dintre acestea. Pentru el mersul la teatru e o prețioasă odihnă intelectuală, o deprindere exersată frecvent, scop în care se informea­ză. O poate face de pe site-urile cu informații centralizate în mod organizat, într-un calendar exhaustiv. Cei cu preferințe clarificate se abonează la buletinele informative ale instituțiilor care i-au convins și rămân la zi cu detaliile de programare.

 

Experiență de consum cultural

 

Novicii curioși merg de cele mai multe la risc. Și-au propus să încerce ieșitul la teatru ca variantă excentrică de petrecere a timpului liber și cumpără bilet la orice s-ar juca în seara rezervată. Experiența de consum cultural contează prin părăsirea rutinei, prin integrarea mersului la teatru ca preambul la o seară continuată în oraș cu prietenii sau alți apropiați. Lăsarea cortinei și stingerea reflectoarelor sunt urmate de intrarea într-un pub ori un restaurant unde subiectele de conversație includ și impresii despre reprezentația vizionată. Pentru această categorie, urmărirea unei creații scenice înseamnă testarea unor noi variante de a sparge familiaritățile cotidianului. De a descoperi lucruri noi care să-i relaxeze, care să le placă. Dacă seara a fost reușită, vor reveni. Dacă planurile n-au atins așteptările, vor lăsa să mai treacă o vreme până la un alt spectacol inclus în agenda personală.

Snobii sunt o categorie distinctă. În cazul lor, contează mult arhitectura și somptuozitatea edificiului la paritate cu gradul de mondenitate al evenimentului la care asistă. Vor să fie văzuți în foaiere cu decorațiuni aurite unde schimbă două-trei vorbe cu alte notabilități ale comunității. În viziunea lor, cu cât biletul de intrare e mai scump, adică mai greu accesibil, cu atât ceea ce se joacă la rampă e mai bine cotat. Grila de evaluare mută la coada listei valoarea estetică a creației, în favoarea notorietății date de strategiile de marketing care ambalează stră­lucitor orice conținut și-l fac vandabil. Pentru snobi e important locul ocupat în sală, ca reflectare a poziției sociale, ținuta vestimentară, parfumul folosit, pantofii, poșeta ca indicatoare ale potențialului financiar. Miza e seara premierei și atenția generată în jurul ei. A se număra printre participanți, a saluta și a schimba vorbe cu alți spectatori de soi ranforsează motivația de a fi prezent, indiferent de piesa pusă în scenă și de echipa de ar­tiști. Discuțiile post-spectacol ating în principal aceste elemente, aspectele artistice trecând în plan secundar.

 

Teatrul făcut cu autenticitate cucerește suporteri

 

Fanii își cumpără bilet la toate spectacolele semnate de regizorul preferat ori în care joacă actorul cu al cărui stil de interpretare rezonează. Atașamentul necondi­ționat îi readuce constant în fața scenei, fiecare întâlnire adăugând sporuri la barometrul de prețuire a realizatorilor. Sunt capabili să treacă cu vederea eșecul, camuflat sub protecția aureolei afective. Dintre regizorii de la noi, Radu Afrim are cel mai impresionant fan club. Textele abordate, cu rare excepții doar recente (când a ales autori canonici i-a rescris în spiritul actualității), teme inedite, ale marginalității social-umane, stilistica de tip vizual, priceperea de-a construi imagini scenice l-au făcut foarte popular. O popularitate obișnuită mai degrabă creatorilor din zona filmului, a căror expunere este incomparabil mai mare, demonstrând că și teatrul, acela făcut cu autenticitate, cuce­rește suporteri.

Criticul de teatru e o tipologie aparte. Mai experimentat de­cât oricare alta dintre cele mențio­nate, datorită bazei profesionale, el e invitat (în România, chiar cu un mic fast protocolar) de regulă la cea dintâi prezentare publică a unei noi creații. I se rezervă locuri bune, cu bilete de favoare, nu pentru a-l măguli, ci pentru a-i asigura un loc cu vizibilitate și acustică impecabile. În țările occidentale, teatrele au un număr limitat de bilete pentru presă, la dispoziția jur­naliștilor interesați. Dacă acestea s-au epuizat, redacțiile suportă costul biletului, al transportului și, eventual, al cazării.

Regula e ca o cronică să apară repede, adesea a doua zi, pentru a intra în joc la stabilirea box-office-ului. Mecanisme cu vechi tradiții din aceste culturi consideră opiniile argumentate ale specialiștilor ca reacție care contează în primul rând. Ea poate ridica sau îngropa un spectacol, animând interesul ori scoțându-l rapid de pe afiș, analiza critică fiind creditată prin expertiza înglobată.









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *