Dezbateri

Culegătorul de harfe – Suplimentul de cultură


Pe 29 octombrie 2020, nuvelistul bucureștean Radu Cosașu împlinește nouăzeci de ani.

Este toamna anului 1991, am opt ani și citesc un articol în „Fotbal plus“. L-a scris Radu Cosașu, e un articol despre Glenn Hoddle, un fotbalist englez. Cosașu citează un ziarist englez care a folosit expresia asta: Hoddle există tot timpul. Am opt ani, citesc aceste cuvinte și nu le mai uit niciodată.

Este toamna anului 2005, am douăzeci și doi de ani, pentru a o îmblânzi i-am recitat toată vara poezii de Radu Cosașu, stăm în pragul unei despărțiri și nimeni nu spune nimic.

Apoi ea spune, ca în Cosașu: și acum, ca să mă împaci, o să îmi povestești toată noaptea Nasul, de Gogol?, iar eu o să adorm și nu o să știu nimic și de dimineață…

Nu mai știu ce a spus că se va întâmpla dimineața. Ne-am des­păr­țit, bineînțeles, mi-a lăsat o cultură cinematografică, i-am lăsat cărțile lui Radu Cosașu pe noptieră. Alergasem prin tot Bucureș­tiul după ele, anticarii erau prietenii mei.

Este vara anului 2011, m-a sunat Radu Cosașu și m-a invitat să stăm de vorbă. Stăm de vorbă zece ore, ne oprim ca să privim un meci de fotbal între o echipă românească în care strălucește un brazilian și o echipă cehească din Praga în care fundașii au nume de personaje de nuvelă.

Este luna august, Radu Co­sașu îmi povestește anul 1968 și eu sunt fericit. Teza mea de li­cență în științe politice a fost despre Primăvara de la Praga. „Vă lasă să faceți așa ceva în mileniul al III-lea?“, mă întreabă Radu Cosașu.

Este iarna anului 2013, îi aduc lui Radu Cosașu din Santiago de Chile un Don Quijote de alamă luat dintr-un târg de vechituri. „Don Quijote într-un târg de vechituri – aici am ajuns, măi băiete!“

Este vara anului 2013, sunt pe strada Trumpeldor, care dă în Mediterană. Îl sun pe Radu Cosașu, sunt chiar în fața blocului în care a trăit una dintre mătușile din Tel Aviv. Îmi dau seama că Radu Co­sașu a existat tot timpul în viața mea, de când aveam opt ani, el m-a învățat să mă uit la filme de cinema, la meciuri de fotbal, la curse de cai, să îl iubesc pe Fitzgerald, să o citesc pe Sei Shōnagon și să nu urăsc pe nimeni. „Nu mă laud, povestesc“, spunea adeseori mătușa aceea. Povestesc mai departe: într-o iarnă am mers să văd locul unde cândva a existat uzina Timpuri Noi.

Este primăvara anului 2016, mă întorc de la Moscova. Radu Cosașu a fost la Moscova în anul 1969, vorbim câteva ore și despre aceste călătorii, până ne dăm seama că sunt lucruri, lucruri importante, care nu se schimbă niciodată la Moscova. Și cei ne­mu­ritori îmbătrânesc?

Este toamna anului 2016, sunt la Napoli și înregistrez valurile, ca să i le pun la telefon, ca poștașul lui Neruda. Este ziua în care Radu Cosașu face optzeci și patru de ani. Renunț la acest gest, care mi se pare prea melancolic, iar Radu Cosașu nu e un melancolic, chiar dacă nu respinge melodrama. Nu mai zboară cu avionul și nu coboară niciodată la metrou, rămâne mereu pe pământ și pri­vește fiecare zi așa cum se și cuvine: ca pe o nouă zi. Cosașu există tot timpul.

Este vara anului 2020, ne uităm la finala US Open din 1972, n-am văzut-o niciodată. Câștigă Ilie Năstase, e tânăr și nu poate fi învins, tenisul era mai frumos și la New York nu venise încă viitorul.

M-am uitat cu Radu Cosașu la înmormântarea lui Johnny Halliday, ne-am uitat la Turul Franței, la meciurile de la Roland-Garros ale cehului Štěpánek, am vorbit mult despre Bogza și Preda și prăvălia de pălării a bunicii lui Radu Cosașu, de unde își lua pălăriile Sadoveanu însuși, despre comunism și capitalism, despre maniheism, despre publicistica lui Márquez și pianiștii Sanseverinei. Și toate zilele acestea au fost zile fericite din viața mea.

Radu Cosașu are puterea să dea fiecărei întâlniri ceva de neuitat, dăruind – istorii de pe hipodrom și de pe stadioane dispărute, știri decupate din ziarele franceze, o întâmplare cu Brunea-Fox, amintiri din anul 1957 – dăruind mereu, fidel acelei aritmetici speciale prin care doar dăruind neîncetat te poți îmbogăți sufletește. Radu Cosașu e omul cu sufletul cel mai bogat din câți am întâlnit pe pământ.









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *