Dezbateri

Culegătorul de harfe


A început și școala și noi tot n-am scăpat de ciuma pangolinului. Jurnalul continuă.

 

Luni, 14 septembrie

Am citit trei cărți foarte bune la început de toamnă. Toate cărțile bune sunt bune, cum ar spune și Gică Hagi sau Lev Tolstoi, dar fiecare carte bună e bună în felul ei.

Prima: Cutii, de Cătălina Bălan. Cătălina este prietena mea de când avea 12-13 ani, asta înseamnă jumătate din viața ei. Este cea mai veche prietenă a mea și mai este și o poetă foarte bună, mereu a fost, ea chiar s-a născut poetă, mai ales că și mama ei este poetă. De altfel, Cătălina a trăit într-o casă de poeți, în Titan – vedeți bine, tot ce i se întâmplă e poezie.

A doua: Strălucitor, de Viorel Ilișoi. Și Viorel este prietenul meu, dar sunt obiectiv când scriu că el e cel mai bun reporter român din ultimii treizeci de ani. Și asta se vede și de pe planeta Saturn. În gazetărie, Viorel e mare cât Marele Zid Chinezesc. Iar Strălucitor o arată, încă o dată.

A treia: Pastoralia, de G. Saunders. O carte pe care dacă o citeam acum douăzeci de ani nu o înțele­geam atât de bine. E plină de impostura și mizeria care între timp au ajuns și la noi. O carte extraordinară despre timpul prezent. Nu sunt multe asemenea cărți.

 

Duminică, 13 septembrie

Să vezi ce o să fie când s-o ina­ugura în București apa caldă.

Acum ar fi drăguț ca locuitorii din Drumul Taberei să spună: dar luați, dragă, metroul ăsta de aici, că acum nu mai vrem noi să mergem cu el.

Pare incredibil, dar trebuie crezut, căci e adevărat: finala Năstase-Ashe de la US Open 1972 nu s-a dat la televizor în România. Câteva secunde drept rezumat, la miezul nopții – atât. Am reparat săptămâna asta o nedreptate și am văzut-o pe YouTube cu un prieten (90 de ani), mare iubitor de tenis. Amândoi vedeam pentru prima dată finala, Năstase era tânăr și nemuritor și invincibil și fermecător, rachetele erau de lemn, se juca serviciu-volé, totul era altfel, mai simplu și mai frumos. Au trecut aproape cincizeci de ani și, asta voiam să vă zic de fapt, niciodată nu e prea târziu pentru a repara o nedreptate.

 

Vineri, 11 septembrie

19 ani astăzi de la 11 septembrie 2001. Și lumea nu doar că nu e un loc mai bun, ci dimpotrivă. 19 ani înseamnă ceva.

 

Marți, 6 septembrie

Eu sunt oricum genul care agreează melodramele și mă topesc interpreții de cover-uri, bluesmanii de prin cârciumi de pe străzi secundare, băieții și fetele cu chitare neacordate.

Cum și de ce? Această interpretare permanentă a perfecțiu­nii imaginate, căci ei cântă doar șlagăre, mi se pare o căutare nobilă a unui adevăr de negăsit, deci emoționant.

Îmi plac mult mai mult ratările glorioase și Inside Llewyn Davis e printre filmele mele preferate. Îi prefer pe cei care nu reu­șesc să aibă succes la mase. Dar asta nu înseamnă nimic. Poate doar dacă gândiți la fel, simțiți la fel. Nu suntem singuri pe lume, deși nici asta nu contează.

 

Sâmbătă, 5 septembrie

Culmea e că există o expli­cație filosofică impecabilă cu privire la incapacitatea indivizilor umani de a mai purta de fapt dialog, de a ieși din prejudecăți sau de a face schimburi reale de idei în afara propriilor bule. De la ce ni se tra­ge, cum ar veni.

Și există de ani de zile, dar cine să îl citească pe Alasdair MacIntyre? Că dacă merg de aici până la Botoșani nu găsesc o sută de oameni care să fi auzit de După virtute, deși e tălmăcită și pe ro­mânește încă din secolul XX.

Apoi, desigur ne mirăm că nu mai înțelegem pe ce lume trăim. Păi de unde să înțelegem dacă nu gândim și ne înfigem ca găina (sau rața) la muci la mode penibile și la gargară? Lasă, că ne educă vlogării cu Albă ca Zăpada și Cheluțu la bază.



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *