Dezbateri

Culegătorul de harfe


Molima pangolinului nu se dă dusă, continuăm Jurnalul.

 

Duminică, 30 mai

Să-l dea repede cineva jos pe Cîțu de pe altarul liberalismului, că eroul nostru e în stare de cine știe ce jertfelnic, arhanghelul sfântului antreprenoriat e în stare de cine știe ce gest necugetat, poate ne trezim cu el, ferească Domnul, chiar și pe piața liberă.

 

Cîțu e atât de liberal că ultima oară când n-a fost bugetar l-au cam dat angajatorii afară în șuturi cu exteriorul. Liberalul Șică măcar a fost bugetar non-stop. Acești Farfuridi & Brânzovenescu sunt totuși uniți de singura calitate cerută în politica vlahă: imunitatea la ridicol.

C-o fi Cîțu, c-o fi Șică, Parti­dul Național Liberal Bugetar va avea fix liderul (lol) pe care îl merită.

 

Sâmbătă, 29 mai

Capitalismul românesc (1990-2020) pe înțelesul bulgarilor:

— Ai auzit că s-a schimbat clasamentul și acum cel mai bo­gat român este X?

– I-auzi. Ăsta ce a furat?

Sfârșit.

 

Trăim timpuri binecuvântate, prieteni, orice nimic în drum e de acum o provocare, un proiect provocator, orice două secunde de molfăit nimic în eter, în infinitul virtual, constituie un eveniment. Adio, evenimentele din 1989, bun-venit eveniment în care Gigel arată șarpele la cameră cu celeritate, bravo, Gigel. Nu există prost contemporan să nu fi fost provocat, să nu fi fost parte dintr-un eveniment, să nu fi făcut gar­gară cu reziliența și relevantul, tușantul și procrastinarea, să nu fi inspirat și, mai ales, să nu-și fi asumat. Imbecilii și ticăloșii nu mai sunt imbecili și ticăloși, ca-n mileniul trecut, sunt „controver­sați“, wow, cu drag.

 

Sigur, e drăguț că fac reîntâlnirea unii și alții. Dar adevărata reîntâlnire emoționantă ar fi între doamna Udrea și bugetul național.

 

Vineri, 28 mai

Albă ca Zăpada și cei șapte pitici ar fi oricând un guvern mai competent decât toate guvernele valahilor din ultimii treizeci și doi de ani luate la un loc.

Dacă îl scoți de la buget, Cîțu pare că tot ce e în stare să facă e să bea cafea și să zică wow-wow, bravo, Cîțu.

 

Joi, 27 mai

Eu, spre deosebire de cei mai mulți dintre dumneavoastră, am fost la Minsk, în Belarus. E o afacere personală, deci. Port încă un tricou luat de acolo, chiar dacă e rupt, ruinat. E cu un tractor sub steagul bielorușilor. Era prin 2007. Au trecut 14 ani. Statuile lui Lenin erau nemișcate, era vară, orașul era verde, tinerii erau frumoși & beți, băieții atletici, fetele subțiri, ireale, vorbeau doar rusă și dictatura plutea ca o umbră îndepărtată. La puținele terase din oraș se auzeau viori, melodii triste. Puține locuri din lume mi-au plăcut mai mult, și întâmplarea face să fi văzut lumea. În Minsk era ca și cum timpul s-ar fi oprit și era mereu 1992, înainte de apocalips. Pentru un nostalgic, e un fel de paradis. Dar realitatea e alta, în realitate e mereu mai greu și mai complicat. Timpul trece, Lukașenko e scelerat de-a binelea de acum și tinerii care se sărutau sub degetul cu care Lenin amenința viitorul sunt poate în pușcării sau dispăruți sau s-au predat fără luptă lașității. Uneori îi visez, îmi e dor de ei. Aș vrea ca la Minsk să bată fie și cu 30 de ani de întârziere vântul schimbării. Tractorul acela rămâne vechi, nemișcat, dar uneori mi se pare că steagul se înalță cu anii.



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *