Stiri

Corul Madrigal organizează cursuri online de educaţie muzicală şi dirijat coral



Potrivit unui comunicat al Corului Madrigal, proiectul se adresează educatorilor, învăţătorilor, profesorilor, coordonatorilor şi dirijorilor de coruri şi ansambluri instrumentale, dar şi celor care doresc să descopere sau să aprofundeze noţiuni de notaţie muzicală, tehnică dirijorală, interacţiune pedagogică cu copiii, managementul corurilor, precum şi diferite abordări educaţionale alternative.

Cursurile sunt organizate sub forma unor sesiuni săptămânale, coordonate de specialiştii Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi ai Programului Naţional Cantus Mundi.

Fiecare sesiune are o structură modulară, formată din 3 cursuri distincte, a câte 50 de minute şi se desfăşoară în fiecare vineri, între orele 18.00 şi 21.00, pe platforma Zoom.

„Noua ediţie a Cursurilor online de Educaţie muzicală şi dirijat coral vine în continuarea celor peste 70 de cursuri offline pe care trainerii Corului Madrigal şi Cantus Mundi le-au susţinut în ultimii ani în toată ţara, precum şi a celor nu mai puţin de 95 de webinarii desfăşurate live online în perioada iulie – decembrie 2020. Ediţia 2020 a proiectului de pregătire organizat de Corul Madrigal şi Cantus Mundi s-a bucurat de un real interes în comunităţile educaţionale şi artistice din ţară sau internaţionale, însumând aproape 10.000 de înscrieri la întâlnirile săptămânale organizate în cele şase luni”, se arată în comunicat.

Cursurile sunt gratuite în limita locurilor disponibile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *