Stiri

Concert special al Rapsozilor Botoşanilor, duminică, de Ziua Unirii Principatelor Române


Orchestra Populară “Rapsozii Botoşanilor” va susţine, duminică, un concert special dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean (CJ).

Concertul “Unire-n cuget şi-n simţiri” va avea loc de la ora 15,00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “Nicolae Iorga” din municipiul Botoşani, putând fi urmărit online pe contul de Facebook al orchestrei.

Pe scenă vor evolua soliştii de muzică populară Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, Laura Ştefănescu-Potoroacă, Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Alina Huţu, Constantin Petrescu şi Loredana Călin.

“Pe toţi iubitorii de folclor şi pe toţi cei ce simt româneşte îi invităm să fie alături de noi, online anul acesta, cu speranţa că ne vom reîntâlni în sala de spectacole cât de curând”, a declarat managerul Orchestrei “Rapsozii Botoşanilor”, Dan Doboş.

Accesul publicului în sala de spectacole va fi permis doar în funcţie de situaţia epidemiologică de la nivelul municipiului Botoşani de la acea dată şi în limitele prevăzute de normele sanitare.

În deschiderea spectacolului, muzeograful Gheorghe Median va vorbi despre importanţa istorică a zilei de 24 ianuarie. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Rapsozii Botoşanilor / facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *