Stiri

Colecţie de peste 1.600 de bijuterii din aur şi argint, adjudecată la 28.000 de euro


O colecţie formată din 1.672 de bijuterii din aur şi argint a fost adjudecată, joi seara, la licitaţia organizată online de Artmark.

Conform catalogului licitaţiei, tezaurul de bijuterii a fost adjudecat la preţul de 28.000 de euro.

 

Sursa foto: artmark.ro


 

Colecţia – ce cântăreşte 5,5 kg şi conţine inele, cercei, coliere, brăţări, lanţuri, pandantive sau diamante naturale – a fost pusă în vânzare la preţul de 8.500 de euro şi reprezintă, potrivit Artmark, o premieră pentru piaţa românească de artă, fiind scoasă la licitaţie ca unic lot după executarea silită a unei case de amanet.

Artmark a precizat anterior că, pentru stabilirea valorii de circulaţie a bunurilor ce au parvenit în urma executării silite a unei case de amanet, lotul de bijuterii a fost expertizat şi evaluat conform legii de Direcţia de Metale Preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

 

Sursa foto: artmark.ro


 

Între loturile adjudecate la sume ridicate la această sesiune s-au numărat şi lucrările “Natură statică cu pahar cu garofiţe şi coş cu cireşe” de Elena Muller-Stăncescu, la 4.500 de euro, “Pariziancă” de Dimitrie Berea, la 3.750 de euro”, cromolitografiile “Calul troian” de Salvador Dali, la 2.000 de euro, “Jacqueline Rogue” de Pablo Piccaso, la 2.370 de euro, “Adele Bloch-Bauer” de Gustav Klimt, la 2.500 de euro. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: artmark.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *