Stiri

Cluj: Festivalul Internaţional de teatru Interferenţe se va desfăşura online


Festivalul internaţional de teatru Interferenţe, aflat la ediţia a VI-a, se va desfăşura în acest an doar online, din cauza pandemiei de COVID-19.

“În perioada 19-29 noiembrie 2020, Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, care anul acesta se va desfăşura pentru prima dată online”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de organizatori.

Directorul şi selecţionerul festivalului, Gabor Tompa, spune că şi-a dorit să organizeze ediţia din acest an chiar şi online, în primul rând pentru a păstra continuitatea evenimentului.

“Dacă s-ar fi putut desfăşura în condiţii normale, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Interferenţe ar fi avut ca temă Orizonturile şi s-ar fi axat pe aspectele sociale, culturale şi economice ale lumii, la jumătatea secolului al XXI-lea. În aceste vremuri, în lume se întâmplă o mulţime de lucruri în paralel, ca atare, cu greu putem afirma că trăim timpuri obişnuite. Suntem în mijlocul pandemiei de coronavirus care ţine de aproape un an, respectiv, în contextul unor evenimente politice semnificative, care vizează diferite alegeri, culminând cu alegerile prezidenţiale americane. Aceste evenimente tulbură în mod incontestabil apele liniştite ale întregului continent, mai mult, ale întregului glob, făcându-ne existenţa incertă, fapt care a ajuns să ne definească traiul cotidian”, a declarat Gabor Tompa.

Potrivit sursei citate, cea de-a doua secţiune a festivalului este dedicată aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Teatrelor din Europa (UTE 30) şi prezintă unsprezece spectacole din istoria UTE semnate de regizori importanţi ai scenei teatrale internaţionale, precum Giorgio Strehler, Krystian Lupa, Lev Dodin, Declan Donnellan, Gabor Tompa, Alexandru Darie şi alţii.

“Cele peste 30 de spectacolele care fac parte din programul Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe se pot viziona online, pe pagina http://www.interferences-huntheater, pe pagina oficială de facebook https://www.facebook.com/Interferences.Festival (cele din Secţiunea OFF) şi au subtitrare în limbile română, maghiară şi engleză”, se mai arată în comunicat.

Festivalul este finanţat de Ministerul Culturii, Guvernul Ungariei, Fundaţia Bethlen Gabor şi de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca. AGERPRES/ (AS-Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Interferences International Theatre Festival, Cluj/facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *