Dezbateri

Ciprian Porumbescu – o viaţă plină de căutări, bucurii şi neîmpliniri, curmată mult prea devreme – Radio România Cultural


Miercuri, 14 octombrie, se împlinesc 167
de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu, un talent muzical de
excepţie, creatorul primei operete româneşti – „Crai nou”.

Porumbescu a adus în compoziţiile sale
tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de
o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri
personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a
genului.

Violonist, compozitor, teolog şi mare
patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă, autenticul
românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul
codrului, șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care
răsună a jale -, caracterizând un erou cu un destin romantic.

* * * * *

Ciprian
Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina
vieţii la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o
casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al
Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare,
Mărioara.

Familia sa a fost foarte săracă, astfel
că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi
completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu
asupra de măsură”.

Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit
de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe
muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi
discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele
Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa
familiei Golembiovski.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.

În
anul 1871 participă la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea
mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai
Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau Nicolae Teclu. Din relatările
vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa
mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi,
orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat
locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui
Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi !”

Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul
superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în
încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea
îndestulătoare şi probabil că aici tuberculoza i s-a strecurat în trup,
el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.

În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine
examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a studiat teologia
ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia.

În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi,
societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei.
Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în
ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a
fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza
activităţilor considerate mult prea intens patriotice.

În desele vacanţe pe care le petrecea la
Stupca, o cunoaşte pe Berta Gorgon, o fată înaltă şi subţire, fiică a
pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil.
La scurtă vreme, pentru ca iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă
familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea să fie
trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a
compozitorului.

Ciprian scria despre aceasta: „Numai ea
singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce
munca începută la bun sfârşit”, iar ea răspundea: „Cât de rău îmi pare
că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i
fiu cu inima deschisă…”

În 1877, în Bucovina se sărbătorea
alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iaşi a avut loc o
contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica,
Societatea ”Arboroasa” trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului
din Iaşi.

În seara zilei de 15 noiembrie 1877,
conducătorii societăţii ”Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen
Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi
încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi.

În
anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în
Procesul „Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. Se
afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a
limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi,
un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine.

Însă temniţa în care şi-a petrecut
Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre
mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav
de tuberculoză.

Trebuie spus că unul dintre cei mai
înflăcăraţi combatanţi în presa vremii, care a luptat din răsputeri
pentru a obţine eliberarea celor întemniţaţi, a fost însuşi Mihai
Eminescu. După trei luni – ce folos ? – Ciprian Porumbescu avea să fie
eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Între anii 1879 – 1881, primeşte o bursă
de studiu la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde studiază armonia
cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni de muzică corală de la Franz
Krenn.

Tot aici a luat lecţii particulare de
teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski,
dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”, iar în anul 1880,
scoate o colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece, intitulată
„Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”, pe care se află
creaţii precum „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, sau
„Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din
literatura română.

În anul 1881, familia sa îşi schimbă numele în Porumbescu, după ce acesta a fost folosit, o perioadă, drept pseudonim.

Între anii 1881 şi 1883, Porumbescu este
profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov şi dirijor al
corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului.

La 11 martie 1882, are loc, în sala
festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional
„Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima
operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui
Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaşte un succes fulminant, astfel
încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23 martie, în
acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa. După aceste spectacole,
Ciprian Porumbescu îi trimite o scrisoare tatălui său prin care îşi
exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost
împlinită:

„Şi
astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul
cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând
sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat,
lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa
mea, de la viitorul meu?”.

La 8 noiembrie 1882, este organizat,
la Braşov, un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi
colctate fonduri pentru tratamentul său în Italia, iar la 25 noiembrie,
acesta pleacă în staţiunea Nervi din peninsulă.

Starea sa de sănătate nu se ameliorează
şi, în plus, dorul de plaiurile natale îl măcina. Într-una din
scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota: „O! Italie, Italie!
Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată
frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă
pot sui la Stupca!…”.

În februarie 1883, Ciprian se întoarce la
Stupca, lângă Suceava, iar la 6 iunie 1883, la doar 30 de ani, trece la
cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale
tatălui său.

Cu ultimele forţe, Ciprian i-a şoptit
acesteia: ”Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Ultima lui dorinţă, ce se
regăseşte în ultima strofă din ”Cântecul tricolorului”, a fost
îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc şi
versurile “Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe
mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”.

La moartea lui, Berta Gorgon îi scria
sorei acestuia, Mărioara: „Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a
nimicit tot ce am sperat şi am dorit în viaţă. Mi s-a răpit tot ce am
numit noroc. (…) Roagă-te, dragă Marie, la mormântul Lui şi pentru mine.
Ţie ţi-i dat să fii în apropierea Lui, tu ai putut să-i arăţi scumpului
iubirea ta, prin îngrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut şi eu !”.

Printre cele mai populare lucrări ale
sale, sunt „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, celebrul cântec
patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul
naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al
României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”,
„Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă
de român”, „Odă ostaşilor români” şi altele.

În anii 1972-1973, regretatul regizor
Gheorghe Vitanidis a realizat filmul artistic „Ciprian Porumbescu”, în
două serii, cu Vlad Rădescu în rolul marelui compozitor şi patriot.

Peste ani a rămas, mărturie a trăirilor
lui Ciprian Porumbescu, căsuţa din Stupca (azi Ciprian Porumbescu) şi
muzeul cu acelaşi nume situat chiar în faţa cimitirului în care acesta
îşi doarme somnul de veci. Aici există, bine conservate, toate
amintirile acestor plaiuri atât de iubite de compozitor, iubirea
niciodată împlinită pentru Berta Gorgon şi mai ales dragsotea sa pentru
muzică şi pentru doina românească…

Fotografii din arhiva personală, realizate în iulie 2012, la Casa memorială, la mormântul şi la Muzeul Ciprian Porumbescu din Stupca (azi Cipiran Porumbescu)

RADOR: Razvan Moceanu



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *