Dezbateri

Câteva pânze sus – Suplimentul de cultură


Printre întrebările pe care omul și le pune așteptând ca rezervorul să fie golit de motorina în care omul (în continuare nu dau nume) a adăugat din reflex benzină se află aceasta: care este lucrul cel mai frumos din lume?

Acum, unii dintre noi, în fața oricăror întrebări, inclusiv de genul „plouă afară?“/ „ți-e foame?“, se gân­desc mai întâi: oare ce răspunsuri au dat, de-a lungul istoriei, mințile marilor învățați, sau în general, cei care, din noroc sau ghinion, au publicat cărți? Și se în­țelege că această abordare talmudică e cu atât mai nimerită în cazul de față. Îmi amintesc două răspunsuri doar aparent paradoxale, găsite cândva în romane de Virginia Woolf și Lion Feuchtwanger. Personajele lor ziceau, unul, „să înoți“, celălalt, „să dormi“. Dar nu trebuie să ne luăm neapărat după oamenii de hârtie. La urma urmei, într-un alt roman, al lui Kazantzakis se dezbătea care e lucrul esențial care trebuie să caracterizeze un bărbat adevărat, iar concluzia era: un măr al lui Adam proeminent.

În spiritul celor spuse mai sus, am apelat la o firmă specializată (al cărei CEO, unic angajat și șomer sunt) care să propună câteva variante de lucruri demne de a fi cele mai frumoase din lume. Iar primul dintre ele este, evident, să asculți muzică – că e cântecul descoperit ieri și ascultat până acum de 30 de ori, sau de cântecul descoperit acum 30 de ani. Pe de o parte, avuția personală de muzică este un bun indicator pentru nivelul de civilizație al unui creier. (Sau, cum spun neurologii, al unei inimi.) Pe de altă parte, nimic nu funcționează mai bine decât muzica în mnemotehnica emoțională, adică în încercarea de a te ține minte pe tine însuți, ca să știi cu cine ai de-a face – și, pe cât posibil, să ții pagubele la minim.

Pe locul doi, la oarecare dis­tanță, urmează și alte variante plauzibile de răspuns. Câinele pe care toată lumea îl descrie ca turbat – nu-i place de nimeni, l-a mușcat pe poștaș – tace când te vede pentru prima oară și vine la tine unduindu-se ca acordeonul, pisica pe care nimeni nu o poate face să toarcă închide ochii în clipa în care o atingi și începe să hârâie din adâncul pământului și al speciei sale. Căci, din păcate, victoriile nemeritate aduc bucuria maximă. Această bucurie nu poate fi depășită decât, atunci când ai ajuns cu copilul la Repa­rații Urgente, de vocea calmă a doctorului care spune ia să vedem și se apucă de treabă.

Adevărul e că nu prea ne gândim la lucrul cel mai frumos din lume. Capacitatea noastră de fru­musețe scade, imaginația are doar îndrăzneli utilitare. Ne-am bucura să putem plăti cu cardul, pentru că nu avem cash; să găsim cutia cu cărți care a dispărut la mutat; ba, în momentele lor mai crepusculare, unii speră, ca eboșă de viitor simpatic, să vadă mașina care i-a depășit nebunește acum zece minute răsturnată într-un șanț.

Incomparabil mai onorabil este să-ți propui ca piatra să ajungă exact în mijlocul ferestrei, iar ea să ajungă exact în mijlocul ferestrei. Acesta este un lucru frumos. Mai puțin onorabil e să constați, când te întorci cu sufletul la gură, că inundația din bloc e la scara cealaltă, nu la a ta. Nemaivorbind că dubioasa frumusețe a acestui moment e imediat sabotată de ne­mul­țumirea că te-ai întors degeaba, puteai să-ți vezi de treabă.

În mod excepțional, cel mai frumos lucru din lume e să nu știe nimeni unde te afli; Max Frisch vorbește de acest sentiment straniu în Montauk.

Și, în mod obișnuit, cel mai frumos lucru din lume sunt fețele prietenilor noștri. (Formula nu trebuie extinsă, dat fiind că familia, prin definiție, nu ne citește.)









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *