Stiri

Bihor: Un pianist de 17 ani, solist cu o lucrare de Beethoven în concertul Filarmonicii de Stat Oradea


Pianistul Ilisz Dominik, în vârstă de 17 ani, va fi solistul concertului simfonic de joi seară al Filarmonicii de Stat Oradea, unde va interpreta Concertul nr. 3 compus de Beethoven.

“Acest copil în sine este ceva deosebit. Suntem mândri că acest băiat este orădean şi că avem astfel de talente în Oradea. La vârsta lui fragedă, de doar 17 ani, să poţi cânta ca solist acest concert de Beethoven, peste 40 de minute şi deloc uşor, este o performanţă. Deşi în pandemie, tânărul a avut anul trecut realizări foarte frumoase. A participat la mai multe concursuri online unde a câştigat la Moscova, la Budapesta. Ne bucurăm că acest tânăr extrem de talentat a acceptat invitaţia noastră, dar şi pentru el este o ocazie de a concerta cu o orchestră simfonică, lucru mai rar oferit”, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul artistic al Filarmonicii, Kurucz Tibor.

 

Concertul săptămânal al Filarmonicii de Stat din Oradea va cuprinde, pe lângă Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 37 de Beethoven şi Simfonia nr. 101 “Ceasornicul” în Re major de Haydn.

 

Publicul va fi prezent în sală în proporţie de 30% din capacitatea locurilor disponibile, respectând dispoziţiile legale impuse de pandemie.

Ilisz Dominik, elev în clasa a XI-a la Liceul de Arte, s-a născut în 2003, la Oradea, unde a început studiul pianului de la vârsta de 6 ani. De la 12 ani urmează şi cursurile Facultăţii de Muzică din Debreţin.

Tânărul pianist a participat, de la vârsta de 14 ani, la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, fiind recompensat cu premii importante.

Doar în anul 2020 a câştigat locul 1 la concursul internaţional Memorial “Sanja Pavlović” Serbia, locul 2 la concursul internaţional Danubia Talents Budapesta, locul 3 la International Moscow Music Competition şi  locul 1 la Constanţa – International Piano Competition.

 

Concertul simfonic va avea loc sub bagheta lui Janko Zsolt, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, care susţine cu regularitate şi concerte educative pentru tineret. AGERPRES/(A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Filarmonica Oradea

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *