Stiri

Bihor: Două evenimente muzicale ale Academiei Naţionale de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca la Oradea


Academia Naţională de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca aduce pe scena orădeană, joi şi duminică, Cvartetul Arcadia şi Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat “Transilvania”, a informat marţi, într-un comunicat, Teatrul “Regina Maria” din Oradea.

Cele două evenimente muzicale vor fi găzduite în Sala Arcadia, de la ora 18,00 Ambele au loc în cadrul programului “Consolidarea excelenţei în cercetarea ştiinţifică şi creaţia artistică din Academia Naţională de Muzică ‘Gheorghe Dima'”.

“Primul eveniment este Concertul Extraordinar susţinut de prestigiosul Cvartet Arcadia şi bine-cunoscutul clarinetist Răzvan Poptean. În prima parte a concertului, publicul va avea ocazia să asculte Cvartetul de coarde nr. 10 în Mi bemol major, op. 74 de Ludwig van Beethoven, supranumit şi ‘Cvartetul harpelor’, datorită tehnicii de pizzicato ce prevalează în partea I. La fel ca în alte numeroase lucrări de Beethoven, titlul a fost ales de editor. Partea a doua a concertului este destinată interpretării Cvintetului cu clarinet, KV 581 de Wolfgang Amadeus Mozart, una dintre cele mai îndrăgite lucrări de gen”, se arată în comunicat.

Cunoscut în peisajul internaţional al muzicii de cameră, Cvartetul Arcadia s-a format în anul 2006, pe parcursul anilor de studiu ai instrumentiştilor la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj. Cvartetul a concertat în multe festivaluri internaţionale şi a câştigat numeroase competiţii de muzică de cameră.

Itinerariul muzical continuă duminică, 25 octombrie, cu recitalul extraordinar susţinut de Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat “Transilvania”, alcătuit din Gabriel Gyarmati (trompetă), Iosif Sătmărean (trompetă), Gabriel Cupşa (corn), Leonard Neamţ (trombon), Alexandru Corlan (tubă). Programul cuprinde o paletă variată stilistic de lucrări: Bach, Mozart, Clarke, Scheidt, Debussy, Puccini, Gershwin, Pollack, Brubeck şi alţii.

Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat “Transilvania” din Cluj-Napoca a fost înfiinţat la iniţiativa câtorva dintre membrii acestei orchestre, care au dorit să îşi întregească astfel activitatea artistică şi să atingă un înalt nivel de performanţă în cadrul recitalurilor susţinute.

Cei cinci muzicieni interpretează un repertoriu variat din punct de vedere stilistic, ce acoperă curente muzicale diferite: de la epoca Barocului până la creaţiile secolului al XXI-lea, muzica de jazz şi muzica de film.

Biletele pentru cele două concerte au fost puse în vânzare la casieria Teatrului “Regina Maria”. Pot fi achiziţionate şi cu o oră înainte de spectacol, de la Sala Arcadia, preţul unui bilet fiind de 30 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru elevi şi studenţi. AGERPRES/(AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *