Dezbateri

BAD MOMS – Comedie sprințară (nu ușoară), care ne servește o lecție valoroasă de viață- de Michaela Platon – Radio România Cultural


La prima privire am fi
tentaţi să catalogam filmul drept unul lejer, cu accente frivole, o comedie
uşoară despre nişte mame care au scăpat frâiele, beau, agaţă tipi prin baruri şi
fac petreceri dubioase. În realitate el este unul al cărui mesaj e în registru
grav, căci trage un semnal asupra felului în care femeile se lasă dominate
într-un mariaj, în care acceptă ca să renunţe la ele devenind “proprietăţi”ale
soţilor care le folosesc fără scrupule, uitând să le respecte, să le aprecieze
şi să le ajute, este despre cum societatea vrea să ne egalizeze, să ne
depersonalizeze încadrându-ne în tipare de comportament şi inoculând copiilor
de mici diverse şabloane care să îi etaloneze apoi în tipare de succes false şi
lipsite de fond. Aşa că această comedie este – dincolo de comicul de situaţie şi
limbaj destul de comun –  o satiră amară
care însă dă şi cheia ieşirii din adevărata “nebunie” care este falsitatea,
subsumarea idiotizantă faţă de nişte aşa numiţi lideri, în fapt doar nişte
bieţi frustraţi loviţi de mania grandorii, care încearcă să iasă din propria
lor micime şi neputinţă prin putere.

Regia filmului şi-o împart
bicefal Jon Lucas şi Scott Moore, amândoi scenarişti “la bază”, care au o
chimie redutabilă clădită în vreo nouă ani de colaborare cu Hangover I şi II,
21 & Over, The Ghosts of Girlfriends Past şi The Change Up, iar distribuţia
pe care ne o propun cei doi este neaşteptată, protagonistele fiind Mila Kunis,
Katherine Hahn şi Kristin Bell, alături de care le vedem pe Jada Pinckett Smith
şi Christina Applegate, majoritatea actriţe de seriale mai degrabă decât de
film, dar toate bine poziţionate în rolurile ce aduc tipologii diferite. Iar
subiectul este unul ofertant, nicidecum uşurel, aşa că multe spectatoare se vor
identifica mai mult sau mai puţin cu mamele supraocupate, care mai au şi
servici şi trebuie să ducă în cârcă şi nişte soţi …prea puţin simţitori, care
nu se sinchisesc decât de propriile lor plăceri.

Peste astea vine societatea
cu toate convenienţele ei şi pune capac situaţiilor de viaţă problematice,
printre care mamele trebuie să slalomeze având în prim plan interesul şi binele
copiilor lor.  Cum împacă personajul
Milei Kunis toate caprele cu toate verzele, ce alianţe se fac şi se desfac
pentru o supravieţuire acceptabilă în lumea dominată de falsitate, veţi vedea
cand o să mergeţi la acest film. Cert e că dinamica liniilor de forţă şi ritmul
acestor schimbări în lumea cu Bad Moms ne prind, mesajul şi morala lui ne dau
puuuţintel de gândit, iar finalul satisfăcător pe toate planurile ne mai
serveste o lecţie valoroasă de viaţă!

Tot ce aş mai spune este că
nu trebuie sub nici o formă să ne abandonăm şi să capotăm în propria noastră
viaţă, lipsindu-ne de respectul faţă de noi înşine, devalorizându-ne si
pierzându ne sinele în convieţuiri maritale păguboase, care ne sug de energie. O
ieşire dintr-o asemenea relaţie toxică este cel mai bun lucru, salvându-i
totodată pe copii de la o existenţă în care vor învăţa văzându-şi părinţii, că
asta este căsnicia, duplicând la rândul lor relaţia atunci când vor deveni
adulţi. Mesajul este aşadar clar:  a
rămâne într-o căsătorie doar de dragul copiilor este o greşeală majoră şi o
crimă faţă de propria persoană, care merită să trăiască o viaţă armonioasă,
merită fericirea, aprecierea şi respectul partenerului. Şi unde mai pui că, deîndată
ce începi să îţi reacorzi atenţie şi respect, viaţa te recompensează cu
oportunităţi nesperate şi îţi scoate în cale relaţii noi care ar putea fi ceea
ce îţi lipsea din ea.

Bad Moms este aşadar o comedie
pe care o vor agrea toţi cei care vor să rămână autentici şi să nu ajungă nişte
marionete pe care alţii le dirijeze după bunul lor plac. Şi chiar dacă bărbaţii
nu se vor simţi chiar confortabil văzând cum sunt creionaţi, scăparea există în
persoana lui Mr. Perfect, văduvul după care suspină toate mamele din curtea şcolii,
şi care – nu doar pare- ci şi este un Făt Frumos, care mai şi stă next door!

Aşa că nu disperaţi, dragi
mame, luaţi-vă viaţa în mâini şi fiţi propriile voastre stăpâne, căci speranţa
există, şi aveţi toate şansele să vă “relansaţi”pe piaţa femeilor nu doar
dezirabile, dar şi eligibile pentru un bărbat destul de inteligent să vadă în
voi valoarea, frumuseţea, sufletul!

Pentru orice seară de vară,
pentru orice cuplu sau spectator/toare, filmul este o lectură cinematografică
agreabilă, dinamică, plină de umor, care chiar dacă nu aduce nimic nou ca
scenariu -ne bucura cu un umor suculent şi acid, numai bun să ne amuze sau sa
ne dea deşteptarea în relaţiile neprofitabile. Enjoy!

Regia:  Jon Lucas, Scott Moore

Scenariul:   Scott
Moore, Jon Lucas

Distributie:  Mila Kunis, Kathryn Hahn, Jada Pinckett Smith,
Christina Applegate, Jaz Hernandez, Wanda Skyes, Clark Duke



Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *