Expozitii

Back to The Future : Revista Arta


Back to the Future este un proiect care propune și se dezvoltă pe mai multe direcții simultan, direcții care corespund direct temelor și atitudinilor centrale din practica artistică a Deliei Popa, artistă vizuală, fondatoare a Asociației ArtCrowd. Inițiat ca proiect comemorativ al tatălui său, arhitectul Ion Popa, unul dintre pionierii design-ului românesc și al școlii de design din București, proiectul redeschide discuția despre design, experiment, interdisciplinaritate și educație din premisele actualității acestora, în pandant cu efortul de recuperare a relevanței – inovatoare și formatoare – a activității lui Ion Popa și a colaboratorilor săilor în anii ’70 și ’80. Componenta documentară a proiectului, care cuprinde o biografie dar și o cronologie a principalelor evenimente dedicate design-ului românesc în perioada de dinainte de 1990 – an care marchează atât dispariția prematură a lui Ion Popa cât și schimbarea de regim – merită o discuție în sine. Fondul documentar al școlii românești de design este unul insuficient, arhiva fiind pierdută, iar întreg discursul despre design-ul românesc și importanța sa în contextul experimental și educațional al deceniilor șapte, opt și nouă este unul care se impune retrasat printre lacune. Aceasta se întâmplă în ciuda faptului că discuțiile în jurul obiectului și ambientului au fost centrale în practicile artistice ale anilor ’60 și ’70, în contextul reconsiderării lor și al afirmării constructivismului și experimentului cu noile tehnologii la nivel internațional. În plus, la nivel local, relația cu inovația tehnologică, cu utilitatea funcțională, precum și interdisciplinaritatea au fost premisele unui întreg sistem de valori definitorii pentru acea perioadă, dincolo de rolul lor ulterior ca instrumente esențiale pentru legitimarea, la nivel ideologic, a experimentului de orice fel. Ceea ce a impus acest tip de discurs este cu atât mai relevant, cu cât discuția s-a purtat în permanență în jurul relației armonice dintre meșteșugul tradițional și dinamismul inovator al societății industriale, ceea ce a contribuit la protejarea unui întreg patrimoniu cu formă și conținut aparținând unei lumi rurale amenințate cu disoluția.

Back to the Future se articulează ca dialog între două momente în timp – momentul anilor ’70-’80 și cel prezent. Discuția despre design, despre  locul său în cultura vizuală, despre relația cu instituția de învățământ, și în același timp discuția despre educație și învățare în general, respectă această paralelă dintre momente diferite din punctul de vedere al contextului dar nu și al relevanței și nici al modului în care se articulează poziționarea față de alte discipline. Acest dialog se poartă cu un firesc și o ușurință care merg dincolo de lucrul cu o arhivă, fie ea și a istoriei personale și recente. Faptul că teme și practici, proiecte și propuneri artistice și educaționale simptomatice pentru anii ’70 și ’80 sunt la fel de relevante și astăzi adaugă valențe noi discuției despre recuperare, despre continuitate, despre decalaj, dincolo de afirmarea – și confirmarea – valorii lor intrinsece.

Ceea ce s-a afirmat ca inovator în anii ’70 și ’80 este pus în relație cu o atitudine dacă nu inovatoare atunci cel puțin nespecifică, aceea de a plasa inovația într-un trecut care a modelat, în mod insidios, prezentul. Se poate afirma că pe de o parte istoria design-ului românesc este insuficient documentată și studiată, atât la nivelul reperului istoric cât și la nivelul percepției disciplinei în sine, mereu conexă / strâns legată de experiment și definitorie pentru modul în care s-a redeschis în epocă discuția despre inovație formală – prin legitimarea inovației tehnologice și pedagogice; iar pe de altă parte că întreaga atitudine față de istoria recentă este una care se corectează în mod necesar prin afirmarea succesiunii logice a evenimentelor, în contradictoriu cu tendința specifică pentru cultura românească a ultimei jumătăți de secol (cel puțin) – aceea de a plasa constant inovația în prezent, într-o fractură continuă cu trecutul. Back to the Future reușește o integrare organică a tradiției în unicul mod în care aceasta funcționează, prin continuitate și dialog, prin reiterarea aceluiași discurs din perspective diferite care anulează – nu distanța ci ruptura. Simpozionul dedicat design-ului românesc și practicii arhitectului Ion Popa răspunde primului simpozion românesc de design – Seminar Național – în 1974, și  marchează și reperele istorice ale practicii Studio DA (1973-1979), ale bienalelor și expozițiilor românești de design din anii ’80.

O direcție esențială în care se dezvoltă Back to the Future este cea dedicată practicii pedagogice. Aici dialogul se desfășoară între rolul esențial al design-ului în școala românească de arte începând cu 1970 – de la primele programe experimentale și cursuri de Estetica Formelor Utile inițiate și susținute de membrii grupului 111 și ulterior Sigma la Liceul de Arte din Timișoara, la înființarea departamentului de design la Institutul de Arte din București, cu garnitura de profesori Ion Popa, Ion Bitzan, Vladimir Șetran și Paul Bortnowski – și practica educațională actuală. Una dintre componentele definitorii ale practicii Deliei Popa este educația vizuală, linia de demarcație dintre practica artistică și cea pedagogică fiind una care nu se trasează în mod necesar, ci dimpotrivă. Delia Popa, alături de echipa ArtCrowd – artiști în educație, asociație a cărei fondatoare este, cercetează în permanență contribuția esențială a educației vizuale și estetice dar și modul în care se articulează relațiile dintre instituțiile de cultură și cele de învățământ. Școala de vară din cadrul proiectului Back to the Future a reluat idei, principii și propuneri din proiectele educaționale coordonate de Ion Popa în cadrul școlilor de arte și arhitectură din București – proiecte ce aveau ca premise experimentul, transdisciplinaritatea și jocul. Jocul educațional, ca mijloc de comunicare și colaborare a fost reluat, în plus cu premisa redescoperirii unui fir istoric, în cadrul școlii de vară cu studenți la Design (UNARTE) și Științele Educației (Universitatea București) și copii din școlile generale din Potlogi și Pitaru, din proximitatea Bucureștiului.

Fiecare dintre aceste direcții ale proiectului justifică o discuție, un simpozion și o publicație în sine. Ceea ce face ca impactul proiectului să fie atât de mare este însă modul specific în care sunt reunite aceste componente – cea documentară, cea biografică, cea educațională și cea expozițională – și trecute prin filtrul practicii artistice a Deliei Popa. Fiecare dintre elementele care construiesc proiectul este inițiat și apoi pus în relație într-o serie de gesturi performative care creează legături directe între instanțe și obiecte, imagini și locuri. O imagine care oferă cheia întregului proiect, într-o corespondență pe care nu o poate genera decât nivelul cel mai profund al comunicării și răspunsului emoțional ca motivație a gestului artistic este cea în care, involuntar dar emblematic, Delia Popa se suprapune în cadrul unui performance / prezentare, pe imaginea, atitudinea și gestul dintr-o fotografie iconică a tatălui său, care, student fiind, parcurge un tur al Europei cu bicicleta, traseu și corespondență care cu siguranță vor sta la baza unor propuneri artistice și proiecte viitoare.

 

Școala de vară Back to the Future, UAR București / Simpozionul Back to the Future UAR / online / Expoziție Comemorativă Ion Popa, UAR București / Publicația Back to the Future / Delia Popa, UNARTE București 2020


Mălina Ionescu (n.1978) este artist vizual, curator, doctor în arte vizuale și în prezent conduce Secția Educație a Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României. De formație pictor, p…





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *