Stiri

Arad: Platformă culturală dedicată copiilor, lansată de o asociaţie printr-o finanţare de la Ministerul Culturii


O platformă culturală online dedicată copiilor a fost lansată, vineri, de Ziua Culturii Naţionale, de o asociaţie din Arad, cu ajutorul unei finanţări de la Ministerul Culturii, zeci de copii din toată ţara participând cu această ocazie la un program de recitare de poezie.

Platforma “Fabrica de cultură pentru copii” a fost lansată de Asociaţia Pro Furtuna, cu ajutorul unei finanţări de 35.000 de lei primite de la minister, iar aici vor fi postate programe artistice în care sunt implicaţi copii, de la piese de teatru la recitaluri de muzică sau poezie.

Aproximativ o sută de copii au spus online poezii, iar o parte din înregistrările video pot fi deja vizualizate pe platforma www.fabricadeculturapentrucopii.ro.

“În următoarea perioadă, platforma va fi gazda a opt spectacole şi a şase ateliere de creaţie. Vom organiza şi un concurs de creaţie de artă plastică şi vom prezenta online spectacole cu tradiţii din diverse localităţi ale ţării”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele asociaţiei, Paula Bulzan.

Centrul Municipal de Cultură Arad este partener în acest proiect, oferind o parte din suportul logistic.

“Ne dorim să încurajăm educaţia artistică, promovând astfel participarea la activităţi culturale, precum şi valorificând potenţialul tehnologiilor digitale în asigurarea accesului la cultură. De asemenea, dorim să promovăm educaţia şi formarea cadrelor didactice şi a altor profesionişti în direcţia stimulării creativităţii în rândul copiilor şi tinerilor. Nu în ultimul rând, prin acest proiect ne propunem să descoperim, să încurajăm şi să promovăm tinerele talente creative din sfera culturală, să promovăm accesul la noile tehnologii, inclusiv pentru tinerii cu mai puţine oportunităţi, să oferim modele de educaţie artistică tinerei generaţii”, a mai spus Paula Bulzan.

Proiectul este finanţat în cadrul programului Ziua Culturii Naţionale. AGERPRES/(AS – autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *