Dezbateri

Alter Christus – Suplimentul de cultură


Reînchiderea sălilor de cinema din București și redeschiderea lor, o săptămână mai târziu, a dat peste cap planurile distribuitorilor și ex­ploa­tanților de film. Cinematografele din alte orașe au început și ele să se închidă, apoi s-au re­deschis. Fără a ne lansa în previziuni catas­tro­fice (în România nu știi ce se poate întâmpla mâine), iată câteva rânduri despre unul din filmele care au apucat să intre în exploatare înainte de dubioasa decizie a autorităților.

Corpus Christi, de Jan Komasa, nominalizat în acest an la Oscarul pentru cel mai bun film inter­național, e povestea unui tânăr delincvent închis pentru omor prin imprudență și care, proaspăt ieșit din centrul de reeducare, se dă drept preot într-o comună din Polonia. Avea la el gulerul alb, probabil sustras de la preotul închisorii (cu care se împrietenise), dar nimeni nu i-a cerut oricum nici un act atunci când a apărut tocmai când preotul paroh cade bolnav și are nevoie de un înlocuitor pentru câteva luni.

Inspirat din mai multe cazuri de falși preoți despre care Biserica Catolică din Polonia refuză să vorbească (ar fi interesant de înțeles motivele pentru care cineva s-ar da drept preot în Polonia), filmul lui Jan Komasa se înscrie într-un curent al cinemaului polonez care de câțiva ani încoace pune degetul pe rana unor subiecte controversate legate de Biserică. Două exemple: în 2013 avea premiera în Competiția de la Berlin In the Name of…/ W imię… , povestea de dragoste dintre doi preoți despre care regizoarea Małgorzata Szumowska spunea atunci că nu are mesaj politic, iar Kler, de Wojciech Smarzowski, a fost un mare succes de sală în Polonia în 2018, divizând publicul prin felul în care vorbea despre corupție, pedofilie și preacurvie în rândul preoților.

Subversivitatea lui Corpus Christi stă în punerea în discuție a ceea ce face ca un preot să fie preot, precum și a contradicției dintre vocație și împlinirea ei atunci când – e cazul eroului filmului, Daniel – un condamnat penal nu e acceptat la seminarul teologic, chiar dacă a plătit pentru păcatele lui și are chemare pentru preoție („Fiecare dintre noi e pre­o­tul lui Hristos“, se spune la începutul filmului). Personajul lui Daniel și-a descoperit credința în închisoare și, în ciuda vârstei, pare să aibă suficientă înțelep­ciune și iubire de semeni ca să-și apropie locuitorii comunei și să înceapă să vindece trauma unui accident rutier care curmase mai multe vieți tinere, dezbinând comunitatea.

În ciuda subiectului, filmul nu e foarte spectaculos și anumite rezolvări de situație sunt puțin grosiere, dar interpretarea lui Bartosz Bielenia și figura lui de ascet ai cărui ochi aproape găuresc ecranul hipnotizează spectatorul, făcându-l atent la ce se în­tâmplă. În plus, abordarea în cheie minimalistă a acestui caz de impostură religioasă îl invită pe spectator să se întrebe cu ce unitate de măsură se calculează totuși vocația unui preot atunci când, de pildă, parohul refuză să-l îngroape pe șoferul despre care satul spune (fără pro­be) că a provocat accidentul, alimentând astfel ura localnicilor față de soția defunctului.

Jan Komasa nu insistă foarte mult nici pe motivațiile pentru care Daniel vrea să devină preot – și e mai bine așa. Oricum, dacă Daniel a avut o revelație, cum ar putea s-o explice? Trecutul lui e rezumat într-o singură replică, atunci când un fost coleg de la centrul de re­educare apare în comuna respectivă și încearcă să-l șantajeze ca să nu-l toarne. Daniel își păstrează misterul și complexitatea până la capăt. Continuă să fumeze și să asculte aceeași muzică pe care o asculta și înainte de „preoție“, iar rezervele lui de violență, hrănite de traiul în centrul de reeducare, nu par să fie exorcizate de cele câteva luni de slujire.

Corpus Christi e poate chiar mai subversiv decât Kler, pentru că pune sub semnul întrebării ce face dintr-un preot să fie preot. Un preot devine preot când e consacrat de cineva care la rândul lui e considerat instrumentul lui Dumnezeu pe pământ. Dar ce se întâmplă când un trimis al lui Dumnezeu pe pământ nu e apt din punct de vedere moral să fie alter Christus, deși legal, administrativ corespunde? Credința e una, Biserica e alta – ar fi un posibil răspuns.

 

Corpus Christi/ Boze ciało – de Jan Komasa, cu: Bartosz Bielenia, Aleksandra Konieczna, Eliza Rycembel, Tomasz Ziętek









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *