Stiri

A treia cea mai înaltă statuie a lui Hristos se construieşte în Brazilia. Va fi mai mare decât cea din Rio



O statuie imensă a lui Iisus Hristos se află în construcţie în sudul Braziliei şi va fi chiar mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro, relatează CNN.

Statuia „Hristos cel care ne protejează” este construită în Encantado, un orăşel din cel mai sudic stat al Braziliei, Rio Grande do Sul, de către o organizaţie locală numită Asociaţia Prietenilor lui Hristos (AACristo).

Scopul este de a stimula turismul în zonă. Orăşelul se află în apropierea graniţei cu Uruguay şi Argentina. Un lift instalat în interiorul statuii îi va duce pe turişti în „inima” lui Hristos pentru a admira priveliştea.

Organizaţia a declarat că statuia va fi a treia cea mai înaltă statuie a lui Iisus din lume, celelalte două aflându-se în Mexic şi Polonia. Fabricată din oţel şi beton, statuia va avea o înălţime de 43 de metri, cu 5 metri mai înaltă decât Hristos Mântuitorul din Rio.

Acesta va costa în jur de 353.000 de dolari în total, iar organizaţia cere donaţii pentru a finaliza proiectul.

Statuia este opera sculptorului Genésio Gomes Moura şi a fiului său, Markus Moura. Capul şi braţele statuii au fost instalate pe 6 aprilie, iar construcţia, care a început în iulie 2019, ar trebui să fie finalizată până la sfârşitul acestui an.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *