International

A fost 1971 un an extraordinar pentru cinematografie? – Suplimentul de cultură






„Se întâmplă uneori ca o stranie alchimie să producă într-un an anume o cantitate disproporțio­nată de aur cultural. Acesta s-a întâmplat, de exemplu, în urmă cu 50 de ani, în 1971“, scrie „BBC Culture“. Articolul amintește de faptul că 1971 a reprezentat un an extraordinar de important în ce privește muzica (de la rock la reggae și soul, o perioadă bogată în discuri esențiale care au rescris muzica „populară“, o perioadă analizată și într-o recentă serie Apple+, 1971: The Year that Music Changed Everything). „În același timp, în lumea filmului“, continuă articolul, „moștenirea anului 1971 este reprezentată de un mozaic de imagini de neuitat din opere care au schimbat cinematografia. Un rezultat creativ de la care puțini s-au putut sustrage, fie că le-a plăcut, fie că i-a ofensat“.

Articolul amintește că 1971 a fost anul în care au fost lansate filme foarte importante precum distopicul Portocala mecanică, Get Carter („al cărui fatalism întunecat oferea o antiteză escapismului fericit al anilor ’60“), Dirty Harry („care a anunțat reîntoarcerea la justiția de tip cowboy împotriva «punkiștilor» hippie“), multe alte opere de mare calitate și foar­te variate precum Shaft, McCabe and Mrs Miller, Filiera franceză, Harold and Maude, The Last Picture Show, The Devils, Klute etc. De asemenea, amintește BBC, 1971 s-a situat în mijlocul unor mișcări artistice remarcabile precum genul blaxploitation, filmele giallo italiene sau cinematograful produs la Bollywood, a fost anul în care autori deja consacrați au produs opere de referință și în care s-au lansat noi autori precum Clint Eastwood, care a debutat în regie cu Play Misty for Me.

Care ar putea fi explicația existenței unui an atât de important?, se întreabă BBC. 1971 a fost începutul unei „decade în care filmele contau“, cum spune istoricul de cinema David Thomson. În anii precedenți, vechiul Hollywood era afectat de reducerea uriașului succes financiar de până atunci, marile studiouri aveau probleme și începeau să fie cumpărate de firme non-media, numărul spectatorilor scăzuse dramatic. În ace­lași timp, începea să se remarce un val nou de creatori, „Noul Hollywood“, o nouă gardă de cineaști care înlocuia vechea gardă. Este vorba despre o altă generație de artiști care s-a bucurat de o libertate artistică fără precedent din partea producătorilor, de cineaști cu mentalitate independentă și de artiști care se îndepărtau de formele tradițio­nale într-o viziune mult mai în acord cu noile generații de spectatori, mai puțin dispusă să își cenzureze atitudinea față de sex, politică sau violență.

„Fenomenala bogăție a produc­ției creative a anului 1971 și a celor care au urmat nu a ținut atât de circumstanțele materiale ale industriei filmului cât de răspunsul cineaștilor la o perioadă profund deranjantă“, scrie BBC, „în SUA, întregul edificiu de încredere și optimism în viața națională începuse să se prăbușească. În Marea Britanie se înregistra revolta contra conformismului monoton al unei nații care încă se agăța de valorile de dinainte de război“.

BBC se întreabă în ce măsură un an ca 1971 mai poate fi repetat: „Când privim retrospectiv la filmele de acum 50 de ani și ne bucurăm de un moment cultural superlativ, nu facem decât să punem în relief starea cinemaului de astăzi. După jumătate de secol, tumultul social nu a dispărut. Dar sunt filmele de astăzi la fel de bune care cele de odinioară?“.

Răspunsul autorului articolului este nu. Astăzi, filmul american, de exemplu, n-a fost niciodată mai constrâns de forțele pieței și „niciodată nu a fost mai evidentă lipsa lui de material original“. Un cineast apărut și format în anii ’70, Martin Scorsese, vorbește despre aceasta în controversatul editorial publicat de „New York Times“ în 2019, unde susține că filmul, astăzi, nu mai este un decât un produs și în care afirmă că artiștii contemporani trebuie să se supună imperativelor giganticelor firme de streaming și media, reducând filmul la „un set specific de cereri care sunt concepute numai ca variații ale unui număr finit de teme“. „Cred că marea dife­rență dintre «atunci» și «acum» este că filmele de atunci cereau mult de la spectatori, iar spectatorii erau dispuși să răspundă provocării“, spune Thomas Doherty, specialist în istoria culturii și profesor la Brandeis University. „Această relație simbiotică dădea încredere regizorilor care vedeau că spectatorii erau dispuși să se confrunte cu un film care, poate, pentru ei era bizar, provocator, revizionist sau dezgustător. Nu vă plac finalurile nefericite? Ghinion. Nu faceți diferența între băieții buni și băieții răi? Ma­turizați-vă!“

„Filmele de astăzi“, crede profesorul Doherty, „nu cer multe din partea publicului. Ele sunt preocupate doar de satisfacerea lui“. „Unii, evident, nu sunt de acord cu un astfel de punct de vedere, alții au acuzat de elitism opiniile lui Scorsese. (…) Indiferent ce credeți despre actualul peisaj cinematografic, un lucru e sigur: lucrurile s-au schimbat dramatic“, scrie BBC.









Sursa articol

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *