International

40 de ani de la Closer, sfârșitul de drum pentru Joy Division – Suplimentul de cultură


Acum patru decenii era lansat pe piață Closer, al doilea și ultimul album al celebrei formații post-punk Joy Division, un album ca o „catedrală gotică sonoră“ și a cărui influență asupra a nenumă­rați artiști se face simțită și astăzi. Muzică sumbră, glacială, o copertă sobră reprezentând statui funerare din cimitirul de la Genova – Closer este un disc al sfâr­șitului. Pentru Joy Division și pentru legendarul său vocalist, Ian Curtis, care, la numai 23 de ani și cu doar două luni înainte de lansarea albumului, alegea să își pună capăt vieții.

În primăvara lui 1980, britanicii de la Joy Division sunt pe un drum foarte bun în carieră după succesul primului album, Unknown Pleasures, și cel al turneelor. Este momentul în care vede lumina zilei Closer, la studioul Britannia Row frecventat de cei de la Pink Floyd, sub bagheta lui Martin Hannett, producător iconoclast, atras spre muzică după studii ratate de pictură. „Exista o mare proximitate intelectuală și artistică între Martin Hannett și Ian Curtis, aproape o fuziune s-ar putea spune“, explică Pierre-Frédéric Charpentier, autor al cărții Joy Division, Sessions 1977-1981.

Rezultatul colaborării lor îl încântă pe Curtis, care este mulțu­mit de rezultat. Pe plan personal însă viața lui se prăbușește, suferă de crize de epilepsie, problemele se acumulează și este din ce în ce mai puțin capabil să își gestioneze viața personală. Pe 18 mai, chiar înainte de plecarea în turneul american, se sinucide.

„N-am plâns la înmormântarea lui, simțeam mai mult furie. Dar, pe dinăuntru, eram devastați“, își amintește basistul Peter Hook în cartea La Factory, grandeur et décadence de Factory Records. Du­pă furie a urmat însă sentimentul de vină atunci când cei­lalți muzicieni din Joy Division rea­lizează că presupusele referin­țe literare din versurile lui Curtis erau doar o expresie a suferinței interioare a colegului lor. „Acesta este, de fapt, aspectul cel mai emo­ționant al discului Closer“, explică Pierre-Frédéric Charpentier.

„Discul este jurnalul intim al unei depresii. Isolation, piesa cea mai dansabilă, electro-pop, are versurile cele mai sumbre cu pu­tință. Iar Love Will Tears Us Apart este un comentariu sfâșie­tor despre imposibilitatea unei alegeri în dragoste.“

„Când lucram la album“, își amintește chitaristul Bernard Sumner, „Ian îmi spunea că albumul i se pare foarte ciudat fiindcă versurile par a se scrie de la sine. Îmi mai spunea că avea sentimentul că este prins într-un vârtej și este atras în adâncuri“.

Lansarea lui Closer, la două luni de la moartea lui Curtis, este salutată de presa muzicală. „Este cel mai magnific monument memorial pe care îl poate avea un artist popular, post-Presley“, scrie NME. Este, de asemenea, un al­bum cult, un album care a rezistat în timp și care a avut o influență imensă asupra a numeroși artiști, moștenitori diverși, de la Interpol și NIN la Working Men’s Club. „Unul dintre albumele care îți în­gheață sângele în vine, un album ce a devenit direct legendă în muzica rock din momentul lansării“, comentează revista „Rolling Stone“ care include albumul în topul celor mai bune 500 de discuri din toate timpurile.

Dispariția Joy Division a dus la nașterea imediată a New Or­der, una dintre cele mai de succes formații ale anilor ’80, creată de foștii colegi ai lui Curtis. Dar diferența a rămas. Într-un interviu recent, Peter Hook constată că „Joy Division a fost o trupă pură. Joy Division și-a păstrat după 40 de ani intactă mistica, puritatea, inima. Atunci nu eram compro­miși de succes. Muzica nu era diluată de faimă, iar banii nu au schimbat nimic“.









Source link

Legate De Posturi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *